Cel puţin 39persoane au murit, dintre care unul chiar mecanicul de locomotivă, 170 au fost răniți ușor, 73 de persoane sunt spitalizate și 24 sunt răniți grav după ce două trenuri de mare viteză au deraiat în municipiul Adamuz (Córdoba, sudul Spaniei), au declarat pentru EFE surse din Garda Civilă şi din Serviciul Regional de Urgenţă.

Postul de televiziune RTVE a transmis iniţial, citând surse din poliţie, că au murit cinci persoane.

 

Ulterior, bilanţul a crescut la 21 morţi şi cel puţin 25 de răniţi grav. Premierul Pedro Sanchez şi-a anulat agenda de luni ca urmare a tragediei, iar Casa Regală a transmis un mesaj.

Ministrul Transporturilor, Óscar Puente, a apărut la scurt timp după miezul nopții și a prezis că ar putea exista mai multe decese, deși a refuzat să speculeze asupra numărului.

Puente a declarat că drumul era în stare bună, fiind reparat în luna mai, trenul era unul modern, cu mai puțin de patru ani de la darea în folosintă, și, prin urmare, a descris accidentul drept „extrem de ciudat”, scrie El Pais.

 

Potrivit ministrului, toți experții feroviari cu care a vorbit duminică seară „sunt extrem de nedumeriți” de accident.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Previous post Mistere din Busteni : Sfinxul si Babele
Next post Emigrația română în America secolului XIX

Discover more from

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading