Mișcarea migratorie europeană din secolul al XIX-lea către Statele Unite ale Americii a început aproape imediat după înfrângerea lui Napoleon și restaurarea păcii în Europa, în anul 1815. Următorul secol a fost martorul unui gigantic fluviu uman (peste 38 de milioane de emigranți) revărsat din toate colțurile Europei spre Lumea Nouă.
Primul val masiv de emigrări s-a produs în perioada 1830-1865, atingând nivelul maxim în anii 1847-1848 și purtând peste Atlantic țărani și lucrători irlandezi, germani de pe Rinul superior și englezi din ținuturile nordice ale Insulelor Britanice. Un al doilea curent a adus spre țărmurile Americii fermieri și muncitori agricoli englezi însoțiți de familiile lor, țărani germani din Prusia și Saxonia și scandinavi din șesurile Danemarcei, sudul Suediei și văile interioare ale Norvegiei, acoperind perioada 1860-1890, cu intensitate maximă în anul 1882.
În a treia perioadă, cuprinsă între 1890-1914, două regiuni geografice distincte și-au amestecat torentele diferite către America de Nord: unul din bazinul Mediteranei, format din lucrători agricoli din Italia, Grecia și țările Orientului Apropiat, și celălalt, din Europa răsăriteană, ponderea majoritară reprezentând-o emigrația țărănească din Polonia, Rusia și Austro-Ungaria.
Vreme îndelungată, istoriografia românească l-a socotit pe George Pomuț ca fiind cel dintâi român care a pășit pe pământul american, în jurul anului 1850.
Ţinuturile locuite de români au experiat acest fenomen spre sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Din punctul de vedere american, această emigrație se încadrează în ceea ce ei numesc valul noii emigrații, val care include grupurile etnice din estul și centrul Europei, cum ar fi: polonezii, cehii, slovacii, sârbii, maghiarii, rușii, grecii, bulgarii, românii, aromânii (macedo-românii) și alții. Acest nou val a fost deosebit, începând din 1882, de ceea ce autoritățile americane au numit vechea emigrație din vestul și nordul Europei, care a atins apogeul înaintea Războiului Civil (1861-1865).
Cine a fost de fapt primul român care a ajuns în Statele Unite ale Americii?
Emigrația românească are propria ei istorie, care este în general destul de bine cunoscută, dar care are încă și multe aspecte neelucidate. Vreme îndelungată, istoriografia românească l-a socotit pe George Pomuț ca fiind cel dintâi român care a pășit pe pământul american, în jurul anului 1850. Aproximativ în jurul aceleiași date este semnalată și prezența unor români în rândurile celor care se angrenaseră în goana nebună după aur, fără să cunoaștem însă prea multe detalii despre ei sau despre acțiunile lor. Unii autori vorbesc, fără ca afirmațiile lor să poată fi dovedite documentar, despre un vas cu 120 de români care ar fi plecat, în anul 1856, din portul Constanța, cu destinația California.
Se pare că vasul a naufragiat în sudul Californiei, în ținutul Ensenada din Mexic, iar pasagerii lui ar fi renunțat la mirajul aurului californian și au format aici o colonie care, spre sfârșitul Primului Război Mondial, a ajuns la aproximativ 2.300 de locuitori. Aceștia trăiau izolați de comunitățile românești din America de Nord și vorbeau o limbă română amestecată cu multe cuvinte spaniole.
În tradiția orală a românilor din Statele Unite s-a vorbit în perioada de început a emigrației de un haiduc din Muntenia, care ar fi reușit pe la anul 1800 să scape de urmărirea poterei și să ajungă apoi în America, stabilindu-se în Mississippi.
Cercetătorul Demetrius Dvoichenko-Markov a descoperit în corespondența savantului american Benjamin Franklin informații care-l indică pe preotul ortodox Samuilă Damian, preot din Transilvania aparținând Bisericii Greco-Ortodoxe, ca fiind primul român ajuns în America în jurul anului 1750. Această informație a fost preluată de Paul Cernovodeanu în articolul „Un transilvănean prieten cu Benjamin Franklin”, publicat în revista „Magazin istoric” în anul 1970. Potrivit informațiilor lui Franklin, regăsite într-o scrisoare către doctorul John Lining din Charleston, Carolina de Sud, preotul român a plecat din Transilvania cu intenția de a face înconjurul lumii. În Statele Unite el s-a împrietenit cu distinsul om politic și cercetător american, de la care a învățat folosirea electricității, efectuând, în diferite localități americane, experiențe cu butelia Leyda.
Din Statele Unite, Samuilă Damian s-a îndreptat spre Jamaica, de unde i-a scris prietenului său american, arătându-i că trăiește de pe urma experimentelor, cerându-i câteva butelii și dezvăluindu-i intenția de a se îndrepta spre Havana, apoi spre Mexic, iar de acolo spre Manila, China, India, Persia, Turcia și apoi să revină în propria sa țară. Lipsa altor vești de la preotul român l-au făcut pe Franklin să presupună că acesta a fost sechestrat pe undeva sau a murit.
O parte a revoluționarilor europeni se refugiază, după 1848, în Statele Unite
Prezența mai multor români în Statele Unite este menționată în timpul Războiului Civil (1861-1865), când mai multe state de pe coasta Oceanului Atlantic și din Nord au pornit un război contra statelor americane din Sud, deoarece acestea din urmă nu voiau să desființeze sclavia. În timpul evenimentelor militare, români ca Gheorghe (George) Pomuț, Nicolae Dunca, Emanoil Boteanu, Eugen Alcaz, Ilarie Mitrea, Ion Cerghedi, Ion Munteanu și Eugen Ghika au devenit cunoscuți în America. Relatările istorice ale vremii arată că, dintre aceștia, doi s-au distins prin fapte deosebite, intrând în analele istoriei Satelor Unite: Nicolae Dunca și George Pomuț.
Cu siguranță, numărul emigranților români care și-au părăsit locurile de baștină în perioada de după revoluția de la 1848 a fost mai mare, deși nu toți s-au implicat în viața politică americană, cum a fost cazul celor pomeniți mai sus. Identificarea lor și numărul aproximativ sunt greu de stabilit din două motive: pentru că există numai surse americane și pentru că aceste surse includ românii printre emigranții din Imperiul Habsburgic (până în 1867) sau din Austro-Ungaria (din 1867) fără a menționa originea lor etnică.
Istoricii apreciază însă că această primă etapă a imigrărilor românești în SUA, redusă din punct de vedere numeric la câteva zeci de persoane, poate fi înscrisă în fenomenul general european al vremii, anume refugierea unei părți a revoluționarilor din Europa în Statele Unite după înăbușirea revoluției de la 1848¸ în condițiile declanșării unei prigoane generale anti-revoluționare în toate colțurile bătrânului continent. Bineînțeles, numărul acestor imigranți a fost cu mult mai mic în comparație cu cele două milioane de irlandezi și germani care au emigrat în America între 1850-1860, însă experiența trăită a fost practic aceeași.
În perioada 1881-1900, emigrația din România spre SUA a fost în marea majoritate evreiască, emigrarea primului grup de evrei din România fiind înregistrată în 1872. În toată această perioadă au emigrat în America un număr de aproape 20.000 de evrei.
