În noaptea de 20 spre 21 decembrie 1989 Comitetul Municipal PCR hotărăşte organizarea la Bucureşti, în Piaţa Republicii (Piaţa Palatului) din faţa sediului Comitetului Central al Partidului Comunist Român, a unui mare ”miting popular” care să condamne tulburările de la Timişoara şi pentru a-i condamna pe „huliganii“ care se revoltaseră (şi muriseră) în oraşul de pe Bega. Cu puţin după ora 10.00 Aflat in balconul C.C. al PCR, Nicolae Ceausescu a inceput sa le vorbeasca muncitorilor adunași in piață. Mulţimea era deja adunată în faţa sediului Comitetului Central al PCR, ordonată, afişând tablouri şi pancarte comuniste. Directiva adunării populare venise cu o zi în urmă de la Ceaușescu, iar majoritatea oamenilor erau aici, ca de obicei, sub efectul ameninţărilor cu pierderea locului de muncă. Ceea ce nu ştia Nicolae Ceaușescu, însă, era că, prin această manevră, nu făcea decât să îşi grăbească propria prăbuşire. În jurul orei 12.30 dictatorul comunist lua cuvântul şi vorbea despre nevoia imperativă de a apăra ţara de atentatele “agenturilor străine” la integritatea ei şi mulţumea organizatorilor mitingului.
La ora 10 la sediul Comitetului Central al PCR din Bucureşti s-a desfăşurat o şedinţă a Comitetului Politic Executiv în cadrul căreia s-a discutat situaţia de la Timişoara. Nicolae Ceauşescu a propus cu acest prilej mărirea unor retribuţii şi ajutoare sociale. În jurul orei 12.00 a început marele miting din Piaţa Palatului. Participanţilor le-au fost distribuite numeroase pancarte prin care erau condamnate manifestaţiile de la Timişoara şi se exprima solidaritatea cu conducerea de partid şi de stat. Autorităţile se confruntau cu o criză în creştere, pe măsură ce tulburările din Timişoara se extindeau. În această zi tulburările au izbucnit şi în Capitală ”care, din acel moment, a devenit principalul punct al demonstraţiilor”. Mitingul uriaş din Piaţa Palatului, trebuia să demonstreze publicului din România sprijinul larg de care continua să se bucure regimul şi, în consecinţă, să legitimeze reprimarea demonstraţiilor de la Timişoara. ”Dată fiind tensiunea în creştere, aceasta era o strategie foarte riscantă doar că Ceauşescu nu a văzut-o astfel, continuand să creadă cu tărie că beneficia de sprijinul maselor de muncitori”.
Mitingul se transmitea in direct la radio si televiziune.
Nicolae Ceauşescu a reapărut în balconul Comitetului Central şi a început cuvântarea. Nicolae Ceauşescu a promis luarea unor măsuri de îmbunătăţire a nivelului de trai şi protecţie socială. Precum si creşterea salariilor cu 100 de lei, au început şi primele huiduieli, printre urale şi scandări. În continuare, huiduielile s-au intensificat, iar o panică inexplicabilă i-a făcut pe oameni să fugă în toate părţile, dupa care transmisiunea a fost intreruptă și apoi reluată pentru scurtă vreme, timp în care romanii au putut vedea cum soții Ceaușescu încearcau cu disperare sa tempereze mulțimea.
Spre sfârşitul discursului, a fost din nou întrerupt de scandări neclare, astfel încât mitingul s-a terminat mai devreme decât fusese planificat. Mulţimea s-a grăbit să plece, piaţa s-a golit, iar pe pavaj au rămas grămezi de pancarte. Totodată au început primele desfăşurări de trupe.
Pentru prima dată în 24 de ani de când se afla la conducere, Ceauşescu fusese huiduit în timpul unui discurs, se menţionează în lucrarea ”. După spargerea mitingului, pe străzile din jur mii de oameni manifestează pentru democraţie şi împotriva dictaturii. Se aud lozincile: ”Democraţie!”, ”Libertate!”, ”Ieri în Timişoara, azi în toată ţara!”, ”Jos Ceauşescu!”. La ora 14.00 în centrul oraşului apar primele blindate şi autoamfibii.
Întreg centrul Bucureştiului, de la Piaţa Unirii la Romană şi până la Piaţa Rosetti, a fost ocupat de manifestanţi.
După sosirea întăririlor, forţele de ordine au făcut uz de gaze lacrimogene şi de bastoane pentru a dispersa manifestanţii, care au fugit pe străzile laterale. Dispersarea demonstranţilor din spaţiul strâmt al Căii Victoriei a fost relativ simplă, dar s-a dovedit mult mai dificilă în Piaţa Universităţii.
Faţă în faţă cu protestatarii din Piaţa Universităţii erau scutieri, în spatele cărora erau dispuse mai multe vehicule de pompieri şi transportoare blindate cu soldaţi înarmaţi. Spre seară, au sosit noi întăriri militare.
În cursul serii, demonstranţii, majoritatea tineri, se concentrează în faţa hotelului Intercontinental, unde ridică o baricadă în faţa dispozitivului de intervenţie. Forţele de ordine primesc ordinul să ”cureţe zona”. În cursul nopţii se trage asupra demonstranţilor de la Intercontinental şi din Piaţa Universităţii, căzând numeroşi morţi şi răniţi. Mai mulţi tineri au fost ucişi în faţa Sălii Dalles.
Numeroşi manifestanţi, majoritatea tineri, sunt arestaţi şi încarceraţi la închisoarea Jilava, din apropierea Bucureştilor, unde sunt torturaţi cu cruzime. După ce manifestanţii sunt alungaţi, unităţi de salubrizare spală asfaltul de sânge. Bilanţul nopţii următoare, 21 spre 22 decembrie 1989, de la Bucureşti a fost de 49 de demonstranţi morţi, 463 răniţi şi 698 arestaţi.
Era inceputul Revoluției la București.
