1077 – Henric al IV-lea, împărat al Sfântului Imperiu Roman, suportă la Canossa, în Nordul Italiei, o penitență de 3 zile, pentru a obține iertarea papei, care îl excomunicase.

1648 – Apare, la Alba Iulia, prima traducere integrală a Noului Testament în limba română.

1749 – Un incendiu distruge „Teatro Filarmonico di Verona”, una din sălile de mare prestigiu ale Italiei.

1793 – Judecat și condamnat de către Convenția Națională Franceză, regele Ludovic al XVI-lea al Franței este executat prin ghilotinare.

1899 – Firma Opel lansează primul său automobil.

1911 –  Are loc prima ediție a Raliului Monte Carlo.

1920 – S-au încheiat lucrările Conferinței de Pace de la Paris.

1941 – Are loc Rebeliunea legionară.

1954 – Este lansat la apă de către Statele Unite, la Groton, Conneticut, primul submarin bazat pe energie nucleară, „USS Nautilus”.

1964 – Este ales membru al Academiei Franceze Eugen Ionesco, scriitorul francez de origine română.

1941 – S-a născut marele tenor spaniol Placido Domingo.

1976 – Supersonicul Concorde, rezultat printr-o colaborare  între francezi și englezi, și-a început pentru prima oară serviciul comercial..

1991 – A decedat, la vârsta de 81 de ani, principesa Ileana a României.

 

Sărbători Internationale ale Zilei de 21 ianuarie

 

Ziua internațională a îmbrățișărilor (International Hug Day)

 

 

Sărbători Religioase ale Zilei de 19 ianuarie

 

Ortodoxe

Sfântul Cuvios Maxim Mărturisitorul; Sfântul Mucenic Neofit; Sfântul Mucenic Valerian; Sfântul Mucenic Candid; Sfântul Mucenic Evghenie; Sfântul Mucenic Achila; Sfântul Maxim Grecul; Sfânta Muceniţă Agnia; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Înjunghiata” de la Vatoped; Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Mângâietoarea” de la Vatoped

 

Greco-catolice

Sf. Maxim Mărturisitorul, cuvios († 662); Sf. Neofit, martir († 309)

 

Romano-catolice

Sf. Agneza, fecioară, martiră

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *