Cresc tensiunile în Groenlanda

0

Comandamentul Apărării Aerospatiale Nord-Americane (NORAD) a declarat luni că trimite aeronave către o bază a Forţelor Spaţiale ale Statelor Unite din nord-vestul Groenlandei, pe fondul tensiunilor crescânde dintre SUA şi Danemarca cu privire la teritoriul danez autonom. De asemenea, trupe daneze suplimentare au sosit luni seara în Groenlanda, în timp ce preşedintele american Trump îşi exprimă deschis dorinţa de a anexa teritoriul.

Americanii au trimis aeronave în Groenlanda

NORAD nu a dezvăluit tipul sau numărul de avioane care se îndreaptă către baza spaţială Pituffik, dar a declarat că acestea „vor sprijini diverse activităţi NORAD planificate de mult timp”.

Comandamentul cu sediul în Colorado a declarat că desfăşurarea avioanelor a fost coordonată cu Danemarca, un aliat NATO care este responsabil pentru apărarea şi afacerile externe ale Groenlandei, şi că toate forţele implicate „operează cu autorizaţiile diplomatice necesare”.

Guvernul Groenlandei a fost, de asemenea, informat cu privire la desfăşurarea, a adăugat acesta.

„NORAD desfăşoară în mod obişnuit operaţiuni susţinute şi dispersate în apărarea Americii de Nord, prin una sau toate cele trei regiuni NORAD (Alaska, Canada şi SUA continentală)”, a declarat comandamentul.

Baza Pitiffuk, cea mai nordică instalaţie a armatei americane, sprijină operaţiunile de avertizare şi apărare împotriva rachetelor şi de supraveghere spaţială.

Preşedintele SUA, Donald Trump, insistă că Groenlanda ar trebui să se afle sub control american pentru a proteja aceste operaţiuni de apărare de orice potenţiale ameninţări din partea Rusiei şi Chinei.

Trupe daneze suplimentare au sosit luni seara în Groenlanda, în timp ce preşedintele american Trump îşi exprimă deschis dorinţa de a anexa teritoriul semi-autonom.

Comandamentul Apărării Daneze a publicat trei imagini pe X în care se văd soldaţi îmbrăcaţi în uniforme de luptă verzi, debarcând din cel puţin două avioane.

Mai devreme astăzi, un purtător de cuvânt al armatei daneze a declarat pentru CNN că va avea loc o „creştere substanţială” a numărului de trupe daneze în Groenlanda, confirmând în acelaşi timp că soldaţii au fost detaşaţi pe insula arctică în această seară.

NATO va continua cooperarea strânsă cu Danemarca și Groenlanda în domeniul securității arctice, a declarat luni secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Mark Rutte, reliefând importanța strategică tot mai mare a regiunii în contextul tensiunilor geopolitice globale.

Declarațiile lui Mark Rutte au fost făcute în urma unei întrevederi cu ministrul danez al Apărării, Troels Lund Poulsen, și cu ministrul de Externe al Groenlandei, Vivian Motzfeldt. Oficialul NATO a transmis, într-un mesaj publicat pe platforma X, că discuțiile s-au concentrat asupra rolului Arcticii, inclusiv al Groenlandei, în arhitectura de securitate colectivă a Alianței.

Potrivit secretarului general, Danemarca a intensificat investițiile în capacități militare esențiale, contribuind astfel la întărirea flancului nordic al NATO.

„Vom continua să colaborăm ca aliați în aceste chestiuni importante”, a precizat Mark Rutte.

NATO anunță că și-a consolidat capacitatea de descurajare și apărare în nordul îndepărtat

Într-un comunicat oficial, NATO a arătat că și-a consolidat capacitatea de descurajare și apărare în nordul îndepărtat, menținând o prezență constantă pentru protejarea intereselor comune și pentru asigurarea stabilității regionale. Aliații au crescut investițiile în capacități-cheie, Danemarca fiind menționată ca exemplu relevant, scrie CNN.

Printre achizițiile daneze se numără drone de realimentare aer-aer, drone cu rază lungă de acțiune, avioane de patrulare maritimă și avioane de vânătoare F-35, elemente considerate esențiale pentru securitatea arctică și supravegherea spațiului nordic.

În cadrul întrevederii, ministrul danez al Apărării a ridicat posibilitatea lansării unei misiuni NATO de monitorizare în Groenlanda și în regiunea arctică. Potrivit Reuters, Mark Rutte a luat act de propunere, urmând ca Alianța să analizeze un cadru de implementare.

Inițiativa este susținută și de Suedia, ministrul Apărării Pal Jonson afirmând că o astfel de misiune ar putea reprezenta „o cale de urmat”, în special pe fondul îngrijorărilor legate de activitățile Chinei și Rusiei în Arctica.

Context sensibil

Discuțiile au loc într-un context sensibil, după ce președintele american Donald Trump și-a intensificat retorica privind preluarea controlului asupra Groenlandei, teritoriu autonom aflat sub suveranitate daneză.

Amenințările privind posibile tarife vamale au fost criticate dur de lideri europeni, inclusiv din Germania și Franța, care au catalogat aceste declarații drept „șantaj”.

NATO caută, potrivit oficialilor săi, cea mai constructivă modalitate de a consolida prezența Alianței în nordul îndepărtat, menținând în același timp unitatea transatlantică.

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *