La data de 2 februarie 1813, este instituit prin lege, organul executiv al Basarabiei ţariste, alcatuit din două departamente (ministere) Legea din 2 februarie 1813, intitulată „Pravilele guvernării vremelnice a Basarabiei”, se încadra în șirul de măsuri de organizare administrativă a noii provincii achiziționate de Imperiul Rus în urma războiului ruso-turc 1806-1812, destinate conservării caracterului ei naţional românesc.
Anterior, la 2 august 1812, ţarul Alexandru I acorda Basarabiei (de facto a Moldovei Transprutiene) un regim autonom. Provincia avea în frunte un guvernator român, limba română era folosită în instituţiile de stat şi vechile legi moldoveneşti erau respectate pe teritoriul Basarabiei țariste.
Anexarea
După izbucnirea războiului în anul 1806, țarul Alexandru I ordonat trupelor sale să traverseze Nistrul și să ocupe Țările Române, iar dacă la început Rusia a declarat nu avea „nici cea mai mică intenție să cucerească ceva din teritoriul țărilor romanești” ci voia doar sa apere acest teritoriu de trupele turcești, odată cu continuarea războiului ruso-turc s-au conturat jocurile de interese ale Franței, Rusiei și Imperiului Habsburgic.
După întâlnirea dintre Alexandru I și Napoleon Bonaparte, țarul a primit acceptul suveranului francez pentru ocuparea celor două principate dunărene, Valahia și Moldova, pentru a controla gurile Dunării și a stânjeni, astfel, interesele habsburgice din zonă. Având asigurările francezilor, rușii au înaintat propuneri ce prevedeau, că „principatele Moldova, Valahia să se alipească pe veci la Imperiul Rus”, specificându-se că „fluviul Dunărea va fi de acum înainte granița Imperiului Rus”.
Anglia s-a opus însă propunerilor țariste și atunci Rusia s-a declarat mulțumită doar cu ocuparea teritoriului Moldovei dintre Siret și Nistru.
Evoluțiile militare și politice nefavorabile au determinat guvernul țarist să accepte pe moment, doar ocuparea Bugeacului adică viitoarele județe Cahul, Ismail și Cetatea Albă.
Odată cu îmbunătățirea situației de pe front, Imperiul Țarist a cerut ferm cedarea întregului teritoriu dintre Prut și Nistru, iar odată cu încheierea războiului ruso-turc și semnarea tratatului de pace de la București din 16 mai 1812, Imperiul Otoman va ceda Imperiului Rus, Bugeacul și ținuturile Hotin, Soroca, Orhei, Lăpușna, Codru, Tighina și Fălciu, regiune numită de acum înainte, Basarabia.
Vechiul principat al Moldovei a fost din nou destrămat, după ce pierduse deja Bucovina în 1774, a pierdut și Basarabia în 1812.
Cedarea de către Imperiul Otoman a părții de răsărit a Moldovei s-a făcut cu încălcarea tratatelor în vigoare și a dreptului internațional, deoarece Moldova nu era provincie turcească și nu putea fi cedată de către Turcia.
Cu toate acestea, la data de 16 mai 1812 s-a semnat la București Tratatul de Pace dintre Imperiul Rus și Imperiul Otoman, după încheierea războiului ruso-turc din 1806-1812, iar după semnarea acestui tratat, Basarabia va intra în componența Imperiului Țarist.
După anexarea Basarabiei s-a trecut la reorganizarea Basarabiei ca si „gubernie”(provincie) a Imperiului Țarist, iar autoritățile ruse au început un amplu program de rusificare a populației românești ce trăia în această zonă.
În perioada lui Sturdza, pe 2 februarie 1813 este instituit organul executiv al Basarabiei, constituit din două departamente. La 27 martie, același an, în cadrul primului departament al administrației Basarabiei este instituită Judecătoria regională, iar pe 17 aprilie (1813), este inaugurată eparhia Chișinăului și Hotinului.
Pe 17 iunie 1813, Scarlat Sturdza este eliberat pe motiv de boală din postul de guvernator civil al Basarabiei, el devenind astfel, primul și ultimul cîrmuitor băștinaș în Basarabia țaristă. Deși a guvernat o perioadă atît scurtă, Sturdza și Gavriil Bănulescu-Bodoni, Mitropolitul Chișinăului și Hotinului, semnează o petiție pentru implementarea auto-guvernării și crearea unui guvern civil, bazat pe legile moldovenești tradiționale, care a fost oficial recunoscut în 1818.
Pe 21 august 1813, țarul Alexandru I aprobă proiectul de instituire a eparhiei Chișinăului și Hotinului, căreia i-au fost subordonate și bisericile din așa numită Ucraină hănească sau stepa Oceacului, cu orașele Ananiev, Tiraspol și Odesa.
În anul 1814, nemții strămutați în Basarabia întemeiază prima lor colonie – Tarutino.
La 12 septembrie 1815 este emis manifestul împărătesc cu privire la încorporarea recruților (cîte o persoană de la fiecare 500 de suflete) și scutirea de serviciul militar a populației din Basarabia și Georgia.
La sfîrșitul anului 1816, din poruncă împărătească este creată comisia pentru ridicare topografică a Basarabiei, sub conducerea lui A.O. Kornilovici.
În 1817, guvernul țarist recunoaște drepturile mănăstirilor de peste hotare asupra moșiilor sale din Rusia. S-a dovedit că partea nouă a Chișinăului se construiește pe pămînturile stăpînite de mănăstirile închinate din Iași – Galata și Frumoasa. Drept urmare apăruse problema mutării centrului administrativ la Tighina. Între timp, guvernul rus propune patriarhului de Ierusalim și arhiepiscopiului de Sinai, schimbarea moșiilor din raza Chișinăului pe alte moșii ori să le vîndă. Cei doi găsesc de cuviință să le dăruiască țarului.
În 1818, la propunerea mitropolitului Bănulescu-Bodoni, Chișinăul a fost declarat oficial centru administrativ al Basarabiei. Tot în acel an, începe funcționarea unei tipografii pe lîngă administrația regiunii. De asemenea în 1818, are loc și deschiderea oficială a portului Ismail.
La 26 aprilie 1818, fiind în drum de la Hotin spre Chișinău, împăratul Alexandru I înnoptează la Bălți, unde îl ajunge vestea despre nașterea nepotului său – Alexandru, viitor împărat. Cu această ocazie a dat dispoziție să i se acorde localității statut de oraș. În ziua următoare țarul sosește la Chișinău, ocazie cu care sancționează un nou regulament de administrare a Basarabiei, cunoscut sub denumirea de Așezământul de organizare administrativă a Basarabiei”.
Pe 1 aprilie 1819 prin decret imperial la Reni este înființată Judecătoria comercială, care urma să examineze litigii din întreaga Basarabie. În calitate de președinte a fost numit consilierul de stat – Persiani. Tot în acel an, la 29 decembrie, drept rezultat al intervenției lui I.N. Inzov, Alexandru I emite un decret care acordă coloniștilor bulgari din Basarabia, drepturi și privilegii deosebite.
La 20 noiembrie 1820, împăratul aprobă decizia Consiliului de Miniștri de a transfera Comitetul tutelar al coloniștilor din sudul Rusiei, din orașul Ekaterinoslav la Chișinău, la dorința lui Inzov, proaspăt numit în postul de rezident imperial al Basarabiei.
În 20 februarie 1821, eteriștii în frunte cu Ipsilanti au purces din Chișinău în expediția lor spre Prut. La sfîrșitul iernii aceluiași an, s-a produs un puternic cutremur care a avariat mai multe case în Chișinău, Tighina și Cetatea Albă.
La 12 august 1822, a fost deschisă Adunarea deputaților nobilimii din Basarabia. Tot în acest an, țarul aprobă decizia Consiliului de Miniștri privind scutirea coloniștilor bulgari și germani, stabiliți în regiune, de plata taxei către stat pe lemnul adus din Herson pentru a-l utiliza la construcția caselor personale și publice.
Pe 28 mai 1823, Alexandru I emite pe numele Senatului un decret privind instituirea în Basarabia a Direcției vamale de circumscripție în frunte cu consilierul Iankovski, care exercita funcția de șef a vămii Sculeni.
Pe 30 septembrie 1823, țarul Alexandru I vizitează Cetatea Hotinului. În același an, pe 12 octombrie este deschisă școala duhovnicească parohială din Cetatea Albă.
În 1824, cinci familii sosite din Elveția înființează colonia Șaba.
