Preşedintele Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, Bogdan Timar, a declarat că medicamentul Ozempic se va retrage de pe piaţa din România şi a precizat că acest lucru nu se întâmplă din motive de siguranţă, ci din raţiuni financiare.

”Din păcate, într-adevăr, Ozempicul se va retrage din piaţa din România. Trebuie menţionat că retragerea nu ţine de motive de siguranţă, adică nu au fost probleme medicale în urma administrării Ozempicului, singurul motiv pentru care este retras e reprezentat de motivele financiare. Practic, costul Ozempicului nu mai putea fi acoperit la nivelul în care era solicitat de către producător. În ceea ce priveşte retragerea acestei variante terapeutice, care a fost de succes pentru tratamentul diabetului zaharat, tip 2, există în continuare alternative. Alternativele sunt fie tablete care conţin aceeaşi substanţă activă, practic tot semaglutida, fie alte tratamente injectabile care pot să fie administrate spre exemplificare atât săptămânal, cum se întâmpla şi în cazul Ozempicului, cât şi zilnic”, a declarat Bogdan Timar. 

El a precizat ce trebuie să facă pacienţii care foloseau acest medicament. 

”În ceea ce priveşte ce ar trebui să facă pacienţii cu Diabezt zaharat tip 2, care erau în tratament cu Ozempic, aceştia trebuie să se adreseze medicului diabetolog pentru a conveni împreună cu medicul diabetolog calea de urmat în continuare şi anume înlocuitorul acestui tratament. Există variante de a înlocui Ozempicul atât cu aceeaşi substanţă terapeutică, aceeaşi moleculă, cât şi cu alte variante din aceeaşi clasă care au o acţiune similară prin prisma reducerii valorilor glicemiei”.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Previous post Înălțarea Domnului, superstiții și obiceiuri
Next post Un sejur de 3 zile la Neptun în minivacanța de Rusalii 2024, este mai scump decât la Nisipurile de Aur

Discover more from

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading