Tarom estimează profit după ani mulți de pierderi. Compania de stat TAROM estimează din nou că va reintra pe profit în 2024, după mulți ani de pierderi, cu un plus brut de 278,5 milioane lei, comparativ cu pierderea de 99,4 milioane lei din 2023.

Restructurarea personalului TAROM, în contextul în care unii piloți s-au declarat „indisponibili temporar” și au obținut o majorare salarială, va fi finalizată în ultimul trimestru din 2025, dată până la care ar trebui să fie livrată și o aeronavă B737 MAX achiziționată în leasing. Anul viitor, compania va vinde 4 aeronave B737-700, va încheia reorganizarea diviziei tehnice și va continua optimizarea rutelor de zbor, conform calendarului de implementare a restructurării.

La sfârșitul lunii mai, Guvernul a aprobat un ajutor de stat de aproape 100 milioane euro pentru TAROM, avizat anterior de Comisia Europeană. Planul de restructurare, care a condiționat acordarea ajutorului, a fost anunțat în noiembrie 2020 și renegociat cu Comisia Europeană în ultimii doi ani, fără ca autoritățile române să anunțe modificările. Conform planului, restructurarea personalului vizează redimensionarea principalelor direcții și departamente, precum și a celor suport. Implementarea planului va reduce numărul total al angajaților cu aproximativ 33%, iar cel al funcțiilor suport cu 49%. TAROM prognozează și o reducere cu 50% a pozițiilor de management. Planul include și optimizarea comercială, prin ajustarea rutelor operate, închiderea agențiilor, generarea de venituri auxiliare și aplicarea unor strategii de pricing.

În ceea ce privește reînnoirea flotei, planul de restructurare prevede livrarea în 2023 a 5 aeronave de tip B737-MAX, cu înstrăinarea unei aeronave B737-700 și a 4 aeronave A318, astfel încât, la finalul perioadei de restructurare, TAROM să opereze o flotă uniformă de 21 de aeronave (9 tip ATR 72 și 12 tip Boeing 737). În decembrie anul trecut, compania a anunțat că planul de restructurare a intrat în linie dreaptă, iar primele două aeronave Boeing 737 Max vor fi livrate în august 2025, marcând modernizarea flotei.

Guvernul a subliniat că ajutorul de stat este necesar pentru plata ratelor de avans aferente contractului de leasing financiar pentru achiziția unei aeronave B737 MAX, contract esențial pentru planul de restructurare și autorizarea ajutorului. Calendarul de restructurare indică livrarea unei aeronave B737 MAX în ultimele două trimestre din 2025. Anul viitor, compania va vinde 4 aeronave B737-700, iar vânzarea celor 4 aeronave Airbus A318 va fi finalizată anul acesta.

Pe fondul recentelor curse anulate, piloților TAROM le-a fost oferit un plus de 500 de euro la salariu. Restructurarea personalului va continua anul acesta și se va încheia în 2025. În această perioadă, TAROM va continua reorganizarea diviziei tehnice, optimizarea rutelor de zbor și promovarea companiei. Până în trimestrul al treilea al anului viitor, compania va închiria sediul central și va reloca personalul.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

jo2024 Previous post JO 2024: Paris 2024 ar putea fi prima Olimpiadă profitabilă după patru decenii -VIDEO
west nile Next post Primul caz de infectare cu virusul West Nile a fost confirmat în România, în acest sezon, la un bărbat din București

Discover more from

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading