Tag: Declaraţia Universală a Drepturilor Omului

Perioada interbelică, demarcată în istorie între anii 1918-1939, cuprinsă în menghina dintre cele două războaie mondiale, scoate la iveală cicatricile cauzate de Primul Război Mondial. În ciuda traumelor, acest cheag coagulat, acest timp ,,rece” dintre cele două războaie, se caracterizează printr-o stare latentă, focul fiind unul mocnit, menit să avertizeze că diferendele internaționale, mânate de sentimente egoiste și spirite revoluționare, vor cutremura din nou pacea globală care, pentru acest moment, era doar aparentă. Doctrinarii susțin, iar acest fapt este fondat, că Primul Război Mondial a constituit un punct de răscruce al societății internaționale. Instrumentele juridice internaționale din aceasta perioadă, reduse la număr, au dublat problema, fapt observat prin înregistrarea unor seisme ce au provocat mișcări de plăci tectonice în comunitatea internațională. Ivirea statelor naționale moderne, închegarea Uniunii Sovietice și intensificarea implicației Statelor Unite ale Americii în politica internațională, au adus schimbări majore care au necesitat o adaptare și o repoziționare a dreptului internațional la contextul social-politic al provocărilor impuse de aceste evenimente. În acest sens, pactul Briand-Kellogg din 1928 a reprezentat un instrument internațional veritabil, cu o eficiență concretizată prin protejarea echilibrului politic european și menținerea păcii la nivel mondial. Așa cum este evidențiat de documente, a reprezentat ,,un idealism politic devenit realitate”.

natiunile unite,