Scurtă istorie a alfabetului ·

Alfabetul pe care noi îl cunoaștem astăzi și care ne facilitează comunicarea a luat naștere cu mii de ani în urmă, iar povestea sa se întinde pe mai multe continente.

S-a ajuns la forma sa finală, compusă din 26 de litere, în urma unei evoluții îndelungate, facilitată de munca cărturarilor.

Datorită lor și a creării unui sistem de scriere eficient, a fost posibil pentru omenire să evolueze, în același timp prezervându-și trecutul.

Influenţa egipteană

Conform cercetătorilor, cel mai probabil că inventarea alfabetului timpuriu aparține unei populații semite care locuia și muncea în Egipt în jurul anului 1850-1700 î. e. n. Populația era familiarizată cu hieroglifele egiptene, pictograme ce erau utilizate pentru a desemna obiecte, concepte etc.

Cu timpul, acești locuitori semiți și-au creat propriile pictograme, mai simple, dacă le comparăm cu cele egiptene, iar scrierea lor avea să fie cunoscută sub numele de proto-sinaitică.

Astfel, litera „A” (în alfabetul nostru de astăzi) desemna inițial un bou, animal foarte important pentru muncile agricole și evident un element central al vieții oamenilor din acea perioadă. Citirea literei era „alef” (denumire păstrată în alfabetul ebraic din zilele noastre), ulterior preluată de greci și transformată în „alfa”, şi după aceea de romani, care au simplificat-o în forma pe care o cunoaștem azi, cea de „a”.

Un alt exemplu este litera „b”. Aceasta reprezenta inițial o casă și se citea „bet”, a fost preluată de greci sub forma „beta” și de romani ca „b”. Prin alăturarea celor două litere grecești, alfa și beta, a luat naștere cuvântul „alfabet”.

Și celelalte litere reprezentau inițial un obiect sau animal, dar cu timpul au ajuns să desemneze doar un sunet, așa cum este cazul și în ziua de astăzi.

Răspândirea

La început, alfabetul creat de acea populație misterioasă din Egipt a fost preluat de evrei, canaaniţi și fenicieni.

Fenicienii, datorită activităților lor maritime, sunt cei care au răspândit noul alfabet la nivel local în Orientul Mijlociu, dar și în Grecia, unde a fost preluat cu mici modificări.

De exemplu, alfabetul original nu avea vocale deloc și se scria de la dreapta la stânga, dar grecii l-au adaptat nevoilor lor, introducând vocalele și schimbând sensul de scriere în secolul 5 î. e. în cel pe care îl știm acum, stânga-dreapta.

La rândul lor, etruscii, o populație localizată în centrul Peninsulei Italice de la acea vreme, au avut contacte cu grecii care colonizau peninsula, aspect ce a condus inevitabil la preluarea alfabetului de către ei.

Totodată, romanii au fost următorii care au observat potențialul acestui sistem de scriere și așadar l-au adoptat de la etrusci. Alfabetul lor avea 23 de semne, 21 fiind preluate din cel etruscan.

Îmbunătățirea

Până în Evul Mediu, alfabetul a fost utilizat sub această formă, dar cărturarii medievali au sesizat existența unor neajunsuri. Litera I era folosită atât pentru sunetul „i”, cât și pentru „j”, ceea ce îngreuna înțelegerea unui text.

Astfel, învățații au diferențiat cele două sunete, atribuindu-i lui „j” o literă proprie. Același lucru s-a întâmplat și în cazul literei „V”. Inițial, era folosită și pentru sunetul „u” și pentru „w” (din limbile germanice), dar s-au adăugat semne și pentru acestea.

Forma finală a alfabetului s-a concretizat în secolul 16, rămânând la latitudinea fiecărui popor să adauge diacritice literelor originale, pentru a transpune în scris sunetele specifice limbii respective.

De exemplu, alfabetul limbii române este compus din cele 26 ce litere latine, cărora li se adaugă cele 5 litere locale „ș”, „ț”, „î”, „ă”, „â”, făcând ca sistemul nostru de scriere să fie format din 31 de semne.