În plină primăvară şi la un pas de minivacanţa de 1 mai, iarna dă o ultimă lovitură. În zona de munte sunt temperaturi de iarnă, iar din cauza vântului se resimt -12 grade.
În Broşteni, judeţul Suceava, a nins ca în plină iarnă, iar fulgii căzuţi s-au depus imediat.
i în judeţul Harghita primăvara pare că se lasă aşteptată. În Bălan, fulgii mari de zăpadă au acoperit întreg oraşul şi pare că anunţau, din nou, venirea Crăciunului, scrie Observator.ro.
Temperaturi de iarnă la final de aprilie în zona montană. Din cauza vântului puternic, valorile resimțite coboară până la -12…-10 grade Celsius.
Vremea rămâne deosebit de rece pentru această perioadă în zonele înalte, cu condiții specifice iernii. La nivel național, temperaturile sunt mai mici cu 10 – 15 grade față de anul trecut.
