Sarbatoarea Invierii Domnului este indicata in limba romana prin cuvantul “Pasti” intrebuintat de obicei la plural, care este de origine ebraica. La evrei cuvantui Pascha (pesah) insemna trecere si era mostenit de acestia de la egipteni, indicand: sarbatoarea anuala a azimilor in amintirea trecerii evreilor prin Marea Rosie si a exilului… (Ies. XII, 27), sarbatoare ce se praznuia la 14 Nisan si care coincidea cu prima luna plina de dupa echinoctiul de primavara, asa cum am aratat mai sus. Termenul ebraic a trecut in vocabularul crestin, pe motivul ca evenimentele istorice care sunt comemorate de aceasta sarbatoare, adica patimile, moartea si invierea Domnului, au coincis cu Pastile iudaice din acel an.
Trebuie sa specificam insa ca termenul nu implica o identitate a Pastilor crestine cu cele evreiesti, ci numai o inrudire terminologica si cronologica dintre ele. Pastile iudaice sunt instituite de Moise, dupa iesirea din Egipt, cu scopul de a aduce mereu aminte fiilor lui Israil ca Domnul Dumnezeu i-a scos din robie si i-a trecut Marea Rosie, facand minuni mari cu ei. De la aceasta trecere sarbatoarea s-a numit pasah, iar greceste to pascha. Acest cuvant s-a impus in crestinism pe considerentul ca insusi Mantuitorul l-a folosit, cand a spus ucenicilor Sai : “Stiti ca peste doua zile va fi Pastile si Fiul Omului va fi dat sa fie rastignit” (Matei XXVI, 2). Iar ucenicii au intrebat, intrebuintand acelasi cuvant : “Unde voiesti sa-ti pregatim sa mananci Pastile?” (Matei XXVI, 17).
“Pastile” la care se refera aici atat Mantuitorul cat si ucenicii Lui, sunt Pastile iudaice, instituite de Moise, dar cu aceste “Pasti” pe care se pregateau Apostolii sa le gateasca lui Iisus Hristos, se impletesc patimile, moartea si, dupa trei zile, invierea Domnului. Astfel ca, inca de la inceput, cuvantul Pasti pentru crestini nu avea deloc sensul pe care il avea la iudei, ci el avea un continut pur crestin.
Cu acest nou sens, vechiul termen evreu de “Pascha” trece in limba greaca, folosita de primii crestini si de cartile Noului Testament, prin transcriere. Se pare ca pana in secolul al V-lea acest termen indica mai ales patimile si moartea Domnului si nu atat serbarea invierii Lui ; din secolul al V-lea inainte termenul de Pasti indica serbarea invierii Domnului, care in latina echivala cu expresia Dominica Resurrectionis.
Dintre limbile moderne, am amintit limba romana, care prin intermediul grec-bizantin foloseste pentru serbarea invierii Domnului cuvantul de “Pasti”, transcriere a termenului grecesc. Din acelasi termen provine si termenul francez “Paques”. Trebuie sa amintim aici termenul german “Oster” si pe cel englez de “Easter”, care au dat nastere unor interesante interpretari. Beda Venerabilul (673-735) leaga acesti termeni de numele unei zeite de primavara, numita “Eastre”, zeita din panteonul, anglo-saxon. Dar studiile mai noi facute de Knablock arata ca termenul englez de “Easter” este de provenienta latina. El spune ca latinii numeau saptamana Pastilor “hebdomata alba”, pe motivul ca cei nou-botezati purtau imbracaminte alba in acest, rastimp. Forma pluralului a termenului “alba” a fost folosita in anumite expresii ca : “Dominica in albis”, sau “poist albas”, desemnand aceeasi sarbatoare a Pastilor. Mai tarziu, acest termen a fost inteles gresit si s-a tradus in germana veche cu “eostarum”-pentru pluralul cuvantului “alba”, devenind in germana moderna “Osteni”, iar in engleza “Easter”. In limba rusa se foloseste termenul de “Bockpecenue”, adica inviere, pentru a desemna sarbatoarea Pastilor. In limba malayalam sarbatoarea Pastilor este denumita prin termenul “Uirpa”,-care este o traducere a cuvantului “Kiomto” din limba siriaca si care inseamna, inviere. Putem observa de aici ca diferitii termeni prin care este numita sarbatoarea Invierii Domnului sunt de provenienta pur crestina si filologic desemneaza un aspect sau altul legat de aceasta sarbatoare atat de insemnata pentru crestini.
Sarbatoarea Pastelui poate fi asociata cu primavara. Retrezirea naturii la viata simbolizeaza noua viata pe care crestinii au castigat-o prin crucificarea si Invierea lui Iisus. Pastele crestin este similar cu doua traditii antice: una evreiasca si alta pagana. Ambele traditii sarbatoresc Invierea, trezirea la viata.
Pentru prima data, Pastele a fost sarbatorit in jurul anului 1400 inainte de Hristos. In aceasta data, evreii au parasit Egiptul cu ajutorul lui Dumnezeu. Scriptura in cartea Exod (Iesirea) din Vechiul Testament ne ofera instructiunile date de Dumnezeu pentru sarbatorirea Pastilor in timpul lui Moise. Evreii din antichitate isi aminteau de faptul ca Dumnezeu i-a salvat din robia in care se aflau in Egipt.
Cu ocazia iesirii din Egipt, cand au sarbatorit pentru prima data Pastele, toti evreii trebuiau sa ia un miel si sa il sacrifice. Apoi, cu sangele mielului erau unse ramele de lemn ale usilor de la casele in care locuiau acestia. In noaptea aceea, ingerul mortii trimis de Dumnezeu a trecut prin Egipt si a omorat toti fiii intai nascuti ai egiptenilor in casele care nu aveau pe usa sangele mielului. In casele israelitilor, nu a murit nimeni, pentru ca acestia ascultasera porunca lui Dumnezeu si au pus sangele mielului pe usile lor. Sangele mielului oferea o garantie, un semn vizibil prin care credinciosii dadeau de inteles ca au luat in serios avertismentul lui Dumnezeu.
In ceea ce priveste crestinii, Dumnezeu a reinnoit legamantul facut cu israelitii, de data aceasta nu printr-un om, (Moise) ci prin Fiul Sau, Iisus Mesia. Legamantul cel nou nu mai este un legamant facut doar cu evreii, ci cu toate popoarele, care vor sa primeasca iertarea pacatelor prin jertfa lui Iisus Hristos. Legamantul cel vechi purta sigiliul sangelui unui miel care trebuia sacrificat de Pasti dupa instructiunile date de Dumnezeu.
La Cina cea de Taina, in noaptea cand a fost tradat, inainte de a fi prins si arestat, Domnul Iisus a instituit sarbatoarea Pastelui nou testamental, dupa porunca ce I-a fost data de Dumnezeu.
De Pasti se sarbatoreste Invierea lui Iisus Hristos, fiul lui Dumnezeu. Duminica – a treia zi dupa Scripturi- femeile purtatoare de mir au gasit mormantul gol. Mormantul era gol pentru ca Hristos Inviase. Impotriva lor, a tuturor, a celor care L-au acuzat si batjocorit de atunci si pana astazi, numit in deradere Regele Iudeilor, rege incoronat cu spini, rege al carui tron era o Cruce, parasit de ai Sai, pazit sub grea si rece lespede de piatra, Hristos a izbandit cea mai stralucita biruinta ce s-a vazut vreodata: biruinta asupra mortii si asupra rautatii omenesti. Aceasta biruinta a putut fi tagaduita, dar nu I-a putut fi smulsa niciodata.
Hristos a Inviat si a biruit, pentru El si pentru noi.
Paşte Fericit!
