De foarte multe ori, vorbitorii sunt confuzi în legătură cu scrierea corectă a unor verbe (și nu numai) care au în structura lor „ș/j + a/ea” la modul indicativ, timpul prezent, persoana a III-a, singular și plural.
De ce se scrie corect „așază, înșală”, dar „trișează”, „se furișează „sau” aranjează”?
Confuzia este cu atât mai mare cu cât oamenii tind să le și pronunțe la fel. Explicația privind scrierea diferită a acestor forme are însă legătură cu o regulă destul de greu de înțeles pentru un neinițiat în „tainele” limbii române. Prin urmare, conform normei actuale, dacă „ș „sau „j „se află în interiorul radicalului verbului, acesta va fi urmat de „a” la indicativ prezent, persoana a III-a, singular și plural, iar dacă de află la sfârșitul radicalului, va fi urmat de „ea”: („a așeza” – infinitiv, „așaz-” – radical + terminația „-ă”; „a trișa” – infinitiv, „triș-” – radical + terminația „-ează”).
În consecință, vom scrie: „Elevii se așază în bănci.” și „Cei care sunt corecți în viață nu trișează niciodată”. Urmând aceeași regulă, putem explica și forma substantivului „greșeală”, substantiv alcătuit din radicalul „greș-” (terminat în „ș”) + terminația „-eală”.
