Sfântul Nichifor cel Lepros s-a născut în anul 1890, în insula Creta, într-un oraș numit Chania. Acesta a fost ucenicul Sfântului Antim din Chios, iar împreună cu acesta, Sfântul Nichifor a suferit de una dintre cele mai grele boli, pe atunci netratabilă, lepra. Rugăciunea dedicată lui este plină de har și dulceață pentru a putea trata orice boală.

Cărțile sfinte mărturisesc că, cu toate că boala îi afecta tot mai mult frumusețea exterioară, pe atât de mult frumusețea sufletească a cuviosului Nichifor devenea tot mai mare. Sfântul a săvârșit o mulțime de minuni atât cât a fost pe pământ, dar și după ce s-a ridicat la ceruri. Chiar dacă el a trăit o viață plină de durere și chin, a lăsat în urmă unele dintre cele mai frumoase rugăciuni și cântări, dar și o dovadă a unui suflet curat și iubitor față de Dumnezeu.

Viața Sfântului Nichifor

Sfântul Nichifor cel lepros a trecut în rândul sfinților destul de recent, mai exact în anul 2012, atunci când Patriarhia Ecumenică a hotărât că ziua trecerii sale în neființă să fie prăznuită pe 4 ianuarie. Părintele Nichifor a fost ucenicul Marelui Antim din Chios, alături de care a putut trăi povara uneia dintre cele mai sfâșietoare și dureroase boli, cu o inimă curată și cu binecuvântare. Cu toate că Iisus Hristos a decis să nu-l curețe pe Nichifor de lepra trupească așa cum i-a tămăduit pe cei zece leproși, Mântuitorul l-a vindecat pe Cuviosul Sfânt de lepra cea mai rea, și anume păcatul. Viața smerită și plină de chin, dar și de smerenie a părintelui Nichifor, rămâne și acum o predica și o dovadă vie despre asumarea bolii, dar și a suferinței, despre cum putem face din aceasta o cale spre cunoașterea lui Dumnezeu.

Rugăciunea Sfântului Nichifor

Sfinte Părinte Nichifor, cu privirea ta cea milostivă cuprinzându-ne, acoperă-ne pe toți cu darul Preasfântului Duh și sădește în sufletele noastre sămânța cea sfântă a dragostei jertfelnice pentru aproapele nostru. Risipește urâciunea răcelii sufletești celei pline de egoism, ca luminându-ne cu binecuvântata mărinimie sufletească, să-i purtăm pe toți în îmbrățișarea noastră lăuntrică și cu rugăciune să primim suspinele și durerile tuturor celor care se află în boală ori în grea mâhnire. Ajută-ne ca nu cumva, cu molima fricii și a patimilor noastre întunecate să-i îmbolnăvim pe cei care, din dragoste pentru aproapele, îl slujesc cu jertfelnicie, iar lor tuturor dăruiește-le putere și înțelepciune ca, prin tot ceea ce vor săvârși, să le strălucească în inimi dragostea lui Dumnezeu pentru om. Încă te rugăm, Sfinte Nichifor, primește-i și mijlocește pentru toți cei care prin această boală se înfățișează înaintea lui Dumnezeu, trecând în veacul cel neclătinat și nepieritor. Amin.

Deși cu timpul boala i-a afectat și ochii, el orbind, majoritatea troparelor și pericopelor apostolice le cunoștea pe de rost. Acesta a reușit să vindece pe mulți și să îi ajute spiritual, însă la 74 de ani a încetat din viață, însă moaștele sale au răspândit mireasma duhovnicească. Iar după dezgropare, moaștele lui au continuat să facă minuni și să îi trateze pe cei care se rugau către el.

Rugăciunea Sfântului Nichifor cel lepros trebuie spusă de cel puțin trei ori pe zi, dimineața, seara și înainte de culcare, pentru a te ajuta să te vindeci și să găsești iubirea lui Dumnezeu în suferință.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Previous post Florin Piersic va fi transferat la Spitalul Foişor pentru a i se scoate proteza
Next post Marcel Ciolacu a descoperit acum fenomenul “shrinkflation”

Discover more from

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading