Donald Trump este vedeta zilei de 20 ianuarie, cea a învestirii ca președinte, pentru a doua oară, însă toți ochii au fost ațintiți și asupra soției sale, Melania Trump.

Pentru ziua în care soțul său a devenit al 47-lea președinte al SUA, Melania Trump a purtat un palton de culoare închisă, o rochie în aceeași nuanță și o pălărie asortată cu boruri largi. Nu i-au lipsit pantofii cu tocuri cui și mănușile din piele, care au fost și un accesoriu de efect, dar au și ajutat-o să se protejeze de vremea rece.

Ținuta bleumarin cu accente de alb și negru a fost pe cât de serioasă, pe atât de elegantă. Piesele de rezistență, paltonul și pălăria, sunt creații ale unor designeri americani, Adam Lippes, respectiv Eric Javits.

Înălțimea ei de 1,8 m, accentuată de pantofii cu toc înalt, silueta subțire și trecutul de model au contribuit la apariția ca desprinsă de pe podium a Melaniei. Aceasta a fost asortată cu soțul ei, și el într-un palton bleumarin. 

De asemenea, doi dintre copiii lui Trump, Ivanka Trump şi Eric Trump, au fost fotografiaţi sosind la biserică împreună cu familiile lor. La ceremonia oficială de învestire, toți moștenitorii lui Donald îi sunt alături. În plus, deși ceremonia nu a avut un public de zeci de mii de oameni, o mulțime de invitați celebri și bogați au fost de față, printre care Jeff Bezos și logodnica lui, Lauren Sanchez, Mark Zuckerberg și soția lui, Priscilla, Tim Cook, podcasterul influent Joe Rogan, sportivul Conor McGregor, CEO-ul TikTok, Elon Musk.

De asemenea, foștii președinți Barack Obama, George W. Bush și Bill Clinton au fost prezenți la învestirea lui Donald Trump. O absență notabilă a fost ea a lui Michelle Obama.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Previous post Mistere, legende și curiozități despre Marea Neagră
Next post Curse Tarom de la 23 de euro + transport gratuit echipament ski

Discover more from

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading