Sezonul estival 2025 a fost unul dintre cele mai slabe din ultimii ani, în condițiile în care utilizarea voucherelor de vacanță a scăzut semnificativ, cu aproximativ 75% față de anii anteriori, potrivit estimărilor din industrie.

Chiar dacă în luna august stațiunile de pe litoral au atras mai mulți turiști, acest lucru nu a fost suficient pentru a salva sezonul.

Mulți operatori din turism se pregătesc să își încheie activitatea mai devreme decât era planificat.

Alin Burcea, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), a explicat pentru Termene.ro că diminuarea puterii de cumpărare a românilor a avut un impact direct asupra turismului.

„2025 este un an mai slab. După flerul meu, de la anul vom avea o scădere de 17-20%, iar pe balneo- munte de 5-7%, către aceasta ne îndreptăm. Era normal să se întâmple așa, pentru că puterea de cumpărare a scăzut, prețurile au crescut, la fel și TVA, clar va fi scădere”, a declarat Burcea.

În ceea ce privește programul „Litoralul pentru toți”, președintele ANAT consideră că acesta nu poate schimba situația actuală.

Litoralul pentru toți nu este relevant, este un program bun, ajută, dar nu este fundamental. În mod normal, la mare vin 1,4 milioane de oameni, iar pe «Litoralul pentru toți» dacă se fac 20.000. Nu schimbă fundamental datele problemei. De obicei, cam 40-50 de hoteluri se înscriu în acest program, mulți nu vor vrea să intre, pentru că mergându-le prost sezonul închid mai devreme”, a explicat el.

Astfel, în lipsa voucherelor și pe fondul scăderii consumului, litoralul românesc traversează o perioadă dificilă, iar operatorii se văd nevoiți să reducă durata sezonului estival.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Previous post Românii din diaspora ar putea plăti din nou taxe consulare, după 8 ani de scutiri. Tarifele propuse de MAE
Next post Declarația Drepturilor Omului și ale Cetățeanului – 26 august 1789

Discover more from

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading