Posibilitatea suspendării efectelor contractului RCA pe durata în care autovehiculul nu este utilizat şi prelungirea valabilităţii acestuia cu perioada în care a fost suspendat, efectuarea plăţii primei RCA în rate atât la persoanele fizice, cât şi la persoanele juridice, precum şi revizuirea modalităţii de stabilire a tarifului de primă RCA pentru contractele încheiate pe perioade mai mici de 12 luni, astfel încât să nu mai existe diferenţe atât de mari între poliţele anuale şi cele subanuale, sunt măsuri avute în vedere de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), ca răspuns la cerinţele transportatorilor.

Potrivit ASF, discuţiile între reprezentanţii Autorităţii de Supraveghere Financiară şi cei ai transportatorilor din România vor continua în zilele următoare, în vederea consolidării unui pachet de măsuri care să poată fi aplicat imediat pentru soluţionarea problemelor ridicate de transportatori, informează autoritatea.

Conform sursei citate, reprezentanţii ASF au avut, pe parcursul ultimelor zile, mai multe runde de discuţii şi consultări cu reprezentanţii transportatorilor din România, precum şi cu cei ai companiilor de asigurări.

Printre măsurile menite să diminueze efortul financiar al posesorilor de poliţe RCA se numără: posibilitatea suspendării efectelor contractului RCA pe durata în care autovehiculul nu este utilizat, cu prelungirea valabilităţii acestuia cu perioada în care a fost suspendat; efectuarea plăţii primei RCA în rate indiferent de nivelul acesteia, atât la persoanele fizice, cât şi la persoanele juridice, opţiunea plăţii în rate aparţinând potenţialului asigurat; revizuirea modalităţii de stabilire a tarifului de primă RCA pentru contractele încheiate pe perioade mai mici de 12 luni, astfel încât să nu mai existe diferenţe atât de mari între poliţele anuale şi cele subanuale.

În urma discuţiilor avute a fost subliniată, de asemenea, necesitatea ca Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR) să analizeze şi să găsească soluţii ce privesc statutul asiguratului cu risc ridicat.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Previous post Impozitarea pensiilor de serviciu a fost modificată
Next post 21 ianuarie 1941 –  Rebeliunea legionară și Pogromul de la București: O pată neagră în istoria României

Discover more from

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading