Meteorologii au emis, vineri, mai multe avertizări cod galben care anunţă instabilitate atmosferică şi vânt puternic pentru mai multe zone ale ţării, până duminică dimineaţă. Vineri va fi deosebit de cald în Bucureşti, dar de sâmbătă se schimbă vremea şi în Capitală.

Potrivit ANM, o avertizare cod galben vizează intervalul 25 aprilie, ora 12 – 25 aprilie, ora 21.

”În cea mai mare parte a Dobrogei, în jumătatea de est a Munteniei, în centrul şi sudul Moldovei, în nordul Crişanei, nord-vestul Transilvaniei şi în Munţii Apuseni vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată”, a transmis, vineri, ANM.

Potrivit sursei cutate, instabilitatea se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice şi îndeosebi în sud-est, intensificări ale vântului (rafale de 50…60 km/h), vijelii şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20…25 l/mp şi izolat de peste 40 l/mp.

Astfel de fenomene se vor semnala izolat şi în restul teritoriului. 

O altă avertizare cod galben a fost emisă pentru perioada 26 aprilie, ora 05 – 26 aprilie, ora 23.

”În cea mai mare parte a Moldovei, precum şi în nordul Crişanei vântul va avea intensificări, iar la rafală se vor atinge viteze de 50…70 km/h şi izolat de 80 km/h”, a mai transmis ANM.

De asemenea, este cod galben în perioada 26 aprilie, ora 10 – 27 aprilie, ora 10.

”În Oltenia, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Transilvaniei şi sudul Banatului vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului (viteze de 50…70 km/h), vijelii şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20…30 l/mp şi izolat de peste 50 l/mp”, anunţă meteorologii.

 

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Previous post Elevii se întorc luni la cursuri
Next post Cine a fost Vlad Dracul ?

Discover more from

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading