Soacra lui Nicușor Dan a intervenit într-o emisiune TV, de la Vaslui, pentru a-și susține ginerele care candidează pentru funcția de președinte al României. Doamna Liliana l-a lăudat pe primarul Capitalei, spunând că are foarte multe calități, dar a declarat că are singură nemulțumire: Nicușor Dan și fiica ei, Mirabela, nu sunt căsătoriți.

Doamna Liliana a vorbit despre Nicușor Dan în emisiunea „Un președinte în fața națiunii”. Aceasta a precizat că nu și-a pierdut speranța că cei doi, care sunt împreună de 20 de ani și au doi copii, se vor căsători totuși, că este un vis al ei.

„E adevărat că nu sunt mulțumită, dar asta este problema lor. Eu nu pot să forțez, eu cred că se va întâmpla, într-o bună zi se va realiza și acest vis al meu pe care îl doresc”, a spus ea la Antena3 CNN.

Realizatorul Mihai Gâdea a glumit că o variantă ar fi o nuntă la Cotroceni, prilej cu care soacra lui Nicușor Dan a spus ferm „da”.

Doamna Liliana a vorbit și despre prima impresie pe care i-a făcut-o Nicușor Dan acum 20 de ani când l-a cunoscut prima dată.

„Când l-am văzut pe Nicușor Dan să știți că mi-a plăcut foarte mult de el. Mi-a plăcut bunul lui simț, respectul pe care mi l-a acordat, iar ce să vă spun? Îl consider ca și pe băiatul meu. E foarte bun de președinte, dacă bunul Dumnezeu va decide să fie acolo în fruntea țării, acolo va fi. Eu îi admir puterea, tenacitatea, perseverența. Are un mare rol și Dumnezeu”, a spus ea.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Previous post Telescopul James Webb surprinde imagini spectaculoase cu asteroidul 2024 YR4, cândva o amenințare pentru Pământ
Next post Politehnica București, 200 de ani de formare a inginerilor români: Școala de Poduri și Șosele, nota 12 minimă de trecere și instruirea militară a studenților

Discover more from

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading