Regiunea București – Ilfov a atins, conform ultimelor date, raportate pentru 2023 și analizate de Profit.ro, 190% din PIB-ul per capita UE, plasându-se la acest capitol imediat după două regiuni din Irlanda, Luxemburg, Praga și Bruxelles.

România a depășit Polonia la PIB per capita Regiunile UE cu cel mai mare PIB pe cap de locuitor sunt din Irlanda și Luxemburg.

În 2023, PIB-ul regional pe cap de locuitor, exprimat în standarde de putere de cumpărare (PPS), a variat de la 27,6% din media UE în Mayotte, o regiune de peste mări a Franței, până la 244,7% în Eastern and Midland din Irlanda.

După Eastern and Midland din Irlanda, regiunile fruntașe au fost Luxemburg (236,8% din media UE) (o singură regiune la acest nivel de detaliu), Southern Ireland (224,7%), Praga din Cehia (192,8%) și Région de Bruxelles Capitale/Brussels Hoofdstedelijk Gewest din Belgia (190,6%).

Imediat după Irlanda, Luxemburg, Praga și Bruxelles se află însă București – Ilfov.

Regiunea noastră a crescut puternic an de an, urcând de la 165% din media UE în 2020, la 190% în 2023. În proces, ultima regiune lăsată în spate e Hamburg, din Germania, care are 189%.

În țară, lucrurile stau diferit. Nicio regiune nu e nici măcar în apropiere de media UE. Cel mai mare pib per capita afară de București Ilfov este în regiunea Vest 78%. Apoi Nord Vest 71%, Centru 70%, Nord Est 47% (cel mai mic PIB per capita din țară), Sud Est 61%, Muntenia 60%, Sud Vest 62%.

Regiunile cu cel mai scăzut PIB regional pe cap de locuitor în 2023 au fost Mayotte (27,6%), Yuzhen Tsentralen din Bulgaria (41,3% din media UE), urmată de Voreio Aigaio din Grecia (42,3%), Guyane din Franța și Severozapadnoe din Bulgaria (ambele 42,5%).  


Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Previous post De ce muzica din 2025 este mai simplă sau mai slabă decât în urmă cu 50 de ani. Degradarea gusturilor muzicale, demonstrată științific
Next post Cel puțin 28 de răniți la Munchen după ce o mașină a intrat în mulțime

Discover more from

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading