Arabia Saudită a anunţat deschiderea Sindalah, o staţiune balneară de lux la Marea Roşie – primul proiect al megalopolisului futurist Neom -, în pofida unor îndoieli cu privire la viabilitatea acestui megaproiect.

”Neom se angajează să susţină o nouă eră a turismului de lux în regat”, a anunţat duminică într-un comunicat directorul acestuia, Nadhmi al-Nasr.

”Prima destinaţie a Neom le oferă vizitatorilor o «primă privire» asupra a ceea ce rezervă viitorul vastului nostru portofoliu de destinaţii şi dezvoltare”, a adăugat el.

Insula Sindalah, menită să atragă un turism de gamă înaltă, cu o marină prevăzută să găzduască o flotilă de iahturi, se întinde pe 840.000 de metri pătraţi şi va putea primi până la 2.400 de vizitatori pe zi până în 2026.

Megaproiectul Neom, iniţiat de către prinţul moştenitor Mohammed bin Salman, conducăorul de facto al Arabiei Saudite, este cunoscut prin piesa sa de rezistenţă, The Line, o clădire cu două faţade de oglindă, care urmează să se desfăşoare pe 170 de kilometri în deşert, de la Golful Aqaba.

La dezvăluirea The Line, în 2022, prinţul a anunţat că aceasta va avea peste un milion de locuitori în 2030, iar în 2045 nouă milioane.

Însă promotorii şi-au revizuit ambiţiile la 300.000 de locuitori şi la construirea a 2,4 kilometri din proiect până la sfârşitul deceniului, potrivit agenţiei Bloomberg.

Proiectul se desfăşoară în paralel cu alte investiţii mari, în cadrul “Vision 2030”, menit să asigure dezvoltarea primei ţări exportatoare de petrol brut din lume într-o posibilă lume fără petrol.

Arabia Saudită este singurul candidat la organizarea Cupei Lumii la Forbal în 2034, a cărei atribuire urmează să fie anunţată de către FIFA în decembrie.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Previous post Unde să pleci în vacanță toamna asta, în România: Destinații cu peisaje superbe la noi în țară
Next post Zodiile cărora le merge bine în toate în noiembrie 2024. Norocul le bate la ușă

Discover more from

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading