Pacea sau Tratatul de la Buftea a fost un tratat încheiat de România cu Puterile Centrale în urma prăbuşirii frontului rusesc sub presiunea revoluţiei bolşevice din Imperiul Ţarist, în timpul Primului Război Mondial. Pacea a fost semnată în mod forţat de către România, care rămasă singură în faţa Puterilor Centrale, ca urmare a părăsirii luptelor de către armata rusă, nu mai avea şanse reale de a se împotrivi Centralilor prin mijloace militare.
Agravarea situaţiei internaţionale a României la începutul anului 1918 a oferit o oportunitate Puterilor Centrale să facă presiuni asupra guvernului român pentru încheierea unei păci separate.
Miniştrii aliaţi în România trimiteau rapoarte detaliate în capitalele ţărilor lor asupra stării în care se afla statul român şi armata română, însă, în ciuda acestui lucru, Marea Britanie, Franţa, Italia şi SUA cereau României să reziste şi să nu semneze pace separată cu Puterile Centrale. În prima decadă a lunii ianuarie preşedintele francez Raymond Poincare transmite o telegramă regelui Ferdinand în care îşi exprimă veto-ul său asupra încheierii unei păci separate.
La rândul lor, demersurile ministrului Marii Britanii George Barclay şi ale celui al Italiei Carlo Fasciotti de a-l sfătui pe premierul român să continue rezistenţa erau nerealiste mai ales că frontul din sudul Rusiei nu mai putea rezista, iar România se găsea într-o situaţie de izolare politico-diplomatică şi nu dispunea de rezervele şi resursele necesare continuării luptei.
Cel mai bine descrie situaţia generală în care se afla România la începutul anului 1918 premierul Ion I. C Brătianu la 19 ianuarie/1 februarie 1918 într-o convorbire cu generalul francez Henri Berthelot: ”trenurile cu provizii nu mai sosesc, guvernul Comisarilor Poporului din Petrograd, declarând război României, a dispus arestarea concetăţenilor noştri. N-avem nimic de aşteptat deci de la nimeni, nici chiar din partea aliaţilor occidentali, care, rupţi de noi, nu pot face altceva decât să ne trimită încurajări sterile. În România este foamete, muniţiile sunt insuficiente pentru o campanie de lungă durată; cea mai mare parte a muniţiilor a rămas în depozitele noastre din Rusia şi mai ales din Ucraina. În aceste condiţii ce putem face? (…) Vreau să sper ca va interveni un fapt nou, că voi putea reţine cât mai mult timp posibil pe frontul nostru diviziile inamice care se găsesc acolo. Războiul nu l-aş putea relua pentru că asta ar însemna un inevitabil dezastru. (…) Nu văd decât o soluţie şi anume de a intra în negocieri cu Germania şi de a le face să dureze cât mai mult timp posibil”, se arată în lucrarea ”România în Anii Primului Război Mondial”.
Pe plan internaţional, la 27 ianuarie/9 februarie 1918 a fost semnat tratatul între Puterile Centrale şi Ucraina, care prevedea printre altele faptul că statul ucrainean trebuia să livreze numai în 1918 un milion de tone de cereale pentru necesarul Germaniei şi Austro-Ungariei. Acest fapt venea să întărească poziţia Puterilor Centrale din punct de vedere economic. La 18 februarie/3 martie 1918 a fost semnat şi tratatul dintre Puterile Centrale şi Republica Sovietică Federativă Rusă.
La 23 ianuarie/5 februarie 1918 Puterile Centrale au transmis guvernului român un ultimatum de patru zile pentru începerea negocierilor păcii separate. Ultimatumul german a fost pus în dezbaterea Consiliului de Miniştri la 25 ianuarie/7 februarie 1918. Reprezentanţii Partidului Conservator s-au pronunţat pentru denunţarea armistiţiului şi continuarea războiului, iar cei ai Partidului Liberal pentru prelungirea armistiţiului şi angajarea negocierilor pentru pace. Alexandru Averescu a lansat ideea unei păci separate doar ca o încercare de ieşire din impas. Pe fondul disputelor şi pentru tergiversarea răspunsului ce trebuia trimis Puterilor Centrale, guvernul condus de Ion I.C. Brătianu a demisionat la 26 ianuarie/8 februarie 1918. Câteva zile mai târziu, la 29 ianuarie/11 februarie s-a constituit un nou guvern sprijinit de liberali sub conducerea generalului Alexandru Averescu, care deţinea şi portofoliul de ministru de externe ad-interim.
În perioada 5/18 – 11/24 februarie 1918 generalul Alexandru Averescu a luat primele contacte la Buftea cu August von Mackensen, şi apoi cu Ottokar von Czernin şi Richard von Kuhlmann, înţelegând termenii duri în care se desfăşoară negocierile, condiţia începerii tratativelor fiind cedarea Dobrogei.
La 17 februarie/2 martie are loc Consiliul de Coroană care s-a întrunit pentru analizarea situaţiei politice şi militare, prilej cu care Alexandru Averescu a punctat că ”armata nu poate face decât o scurtă rezistenţă că ne lipsesc subzistenţele şi muniţiile şi că aceasta ar fi şi părerea comandanţilor de armată”, potrivit volumului ”România în anii primului război mondial”. La 18 februarie/3 martie 1918 are loc un al doilea Consiliu de Coroană, prilej cu care se acceptă faptul că singura soluţie realistă este pacea cu Puterile Centrale. Al treilea Consiliu de Coroană, din 19 februarie/4 martie 1918, concluzionează că aşa-zisa pace nu va fi negociată, regele n-o va semna iar Parlamentul n-o va ratifica, potrivit lucrării ”România în Anii Primului Război Mondial”.
La 20 februarie/5 martie 1918, Constantin Argetoianu, ministrul Justiţiei, a semnat la Buftea, în casa lui Barbu Ştirbei, cu reprezentanţii Puterilor Centrale – Ottokar von Czernin, Richard von Kuhlmann, Talaat-Paşa şi N. Momcilov – prelungirea cu încă 14 zile a armistiţiului între România şi Puterile Centrale şi preliminariile de pace de la Buftea, document diplomatic impus României de Puterile Centrale, potrivit lucrării ”România în Relaţiile Internaţionale 1916-1918”. Prin acest document, Dobrogea era cedată până la Dunăre Puterilor Centrale, care urmau să amenajeze pentru România un drum comercial până la Constanţa la mare; România trebuia să demobilizeze cel puţin 8 divizii din armata ei, acest proces urmând să fie realizat în înţelegere cu Mackensen; România era obligată să sprijine trecerea trupelor Puterilor Centrale prin Moldova şi Basarabia spre Odesa. De asemenea, România se obliga să licenţieze pe toţi ofiţerii străini şi să asigure repatrierea ofiţerilor misiunilor militare ale Antantei în cel mai scurt timp posibil, iar articolul final al documentului stipula că tratatul se va aplica imediat în patru zile, începând de la 5 martie, potrivit volumelor ”România în Primul Război Mondial” şi ”Texte şi Documente privind Istoria Modernă a Românilor 1774-1918”.
Condiţiile acestei păci preliminare erau deosebit de grele pentru România, Germania ţintea petrolul românesc, chiar presa germană scriind la acel moment despre ”un control nelimitat” pe care Germania vroia să îl aibă asupra industriei de petrol a României, conform sursei citate anterior.
Pe plan intern, liberalii s-au opus încheierii păcii separate cu Puterile Centrale, drept pentru care, pierzând susţinerea liberalilor, Alexandru Averescu demisionează din fruntea guvernului la 27 februarie/12 martie 1918, iar regele Ferdinand l-a însărcinat cu formarea unui nou guvern pe Alexandru Marghiloman, în speranţa că şeful Partidului Conservator ar putea obţine îmbunătăţiri ale condiţiilor de pace, dată fiind încrederea de care se bucura acesta din partea Austro-Ungariei, menţionează volumul ”România în Primul Război Mondial”
Pacea de la Buftea
Însufleţiţi de dorinţa comună de a pune capăt stării de război dintre Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria şi Turcia, pe de o parte, şi România, pe de altă parte, şi pentru a restabili starea de pace, subsemnaţii, adică: secretarul de stat de la departamentul Externelor, consilierul intim imperial d. Richard von Kühlmann, ca împuternicit al Germaniei, ministrul Casei imperiale şi regale şi ministrul Afacerilor Externe al Maiestăţii Sale imperiale şi regale apostolice, consilierul intim contele Ottokar von Czernin, von şi zu Chudernitz, ca împuternicit al Austro-Ungariei, vicepreşedintele Sobraniei, d. dr. Momcilov, ca împuternicit al Bulgariei, Alteţa Sa Marele Vizir Talaat-Paşa, ca împuternicit al Turciei, pe de o parte, şi d. C. Argetoianu, ca împuternicit al României, pe de altă parte, după ce am examinat documentele de împuternicire, am căzut de acord că, după ce convenţia de armistiţiu semnată la Focşani în ziua de 9 decembrie 1917 a fost denunţată la 2 martie 1918 şi expirată la 5 martie 1918, ora 12 amiază, acest armistiţiu va mai continua patrusprezece zile cu începere de la 5 martie 1918, cu un drept de denunţare în termen de trei zile.
Între subsemnaţii s-a obţinut deplin acord ca în intervalul acestui spaţiu de timp să se încheie pacea definitivă pe baza următoarelor puncte:
- România cedează Puterilor Centrale Dobrogea până la Dunăre.
- Puterile Centrale vor purta grija pentru menţinerea căii comerciale pentru România prin Constanţa spre Marea Neagră.
- Rectificările de frontieră cerute de Austro-Ungaria pe graniţa austro-ungară sunt admise în principiu de România.
- De asemenea se admit în principiu măsurile corespunzătoare situaţiei pe domeniul economic.
- Guvernul român se obligă să demobilizeze imediat cel puţin opt divizii ale armatei române. Executarea demobilizării se va efectua în comun de către comandamentul suprem al grupei de armate Mackensen şi comandamentul suprem al armatei române. De îndată ce pacea dintre Rusia şi România va fi restabilită, se vor demobiliza şi celelalte părţi ale armatei române, atâta timp cât nu vor fi necesare pentru serviciul de siguranţă pe graniţa ruso-română.
- Trupele române vor evacua imediat teritoriul Monarhiei austro-ungare ocupat de ele.
- Guvernul român se obligă să sprijine din punct de vedere tehnic al căilor ferate transportul trupelor Puterilor Centrale prin Moldova şi Basarabia spre Odessa.
- Se va asigura repatrierea ofiţerilor misiunilor militare ale Înţelegerii în cel mai scurt timp posibil, prin teritoriul Puterilor Centrale.
Tratatul va intra imediat în vigoare.
