Alegerea lui Alexander Dubcek în 1968 a dus la o reformă fără precedent în Cehoslovacia comunistă. Chiar dacă încercarea sa de a instaura un ”comunism cu față umană” a eșuat, totuși, a adus ceva.
Dubcek a fost ales prim-secretar al Partidului Comunist din Cehoslovacia, în 5 ianuarie 1968, momentul însemnând la acea vreme începerea unui proces major de liberalizare a statului totalitar.
Ascensiunii lui Dubcek i-au precedat alte evoluții care au pavat drumul Primăverii de la Praga. Acestea au inclus denunțarea de către liderul sovietic Nichita Hrușciov a politicii predecesorului său, Iosif Vissarionovici Stalin, în 1956; eliberarea multor deținuți politici în Cehoslovacia la începutul anilor 1960; tensiuni la congresul uniunii scriitorilor de la Praga, în 1967; și cu o economie în cădere, nevoia unei reforme. Dubcek, un politician care și-a petrecut o mare parte din copilărie în Uniunea Sovietică, l-a înlocuit pe intransigentul Antonin Novotny la cârma țării. Contrastul era major. ”Dubcek era mult, mult mai deschis în atitudine și devenise cunoscut ca politicianul care zâmbește mereu”.
Dubcek și-a și făcut un marketing de succes prin reforma sa, pe care a numit-o ”socialism cu față umană”. Ca mulți alți cehoslovaci, și Marta Kubisova era o susținătoare fermă a lui Dubcek. Dar până și ea avea dubii cu privire la faimoasa sa doctrină. Istoricul Jan Adamec spune că această frază ”a fost un exemplu bun de marketing politic”; era atât de vag, încât lăsa loc unei palete largi de interpretări, de la o dictatură comunistă cu caracteristici ”umane”, până la o democrație liberală cu elemente socialiste.
Chestiunea referitoare la cât de mult a condus Dubcek Primăvara de la Praga și cât de mult a fost el însuși dus de valul evenimentelor este în continuare contestată de istorici, și subliniază faptul că intenția lui Dubcek și a altor reformiști din Partidul Comunist Cehoslovac era de fapt destul de limitată. ”Voiau să stabilească un leadership nou progresiv, cu toate că nu aș spune că visau la ceea ce s-a întâmplat într-adevăr în 1968”, spune Adamec. ”Cu tot reformismul lor, au devenit simpli spectatori a ceea ce se întâmpla în jurul lor.”
Cea mai radicală schimbare inițiată de Dubcek a fost eliminarea unei laturi esențiale a comunismului: cenzura. Acest lucru s-a întâmplat în aprilie 1968 și urma să joace un rol major în căderea sa. Pentru că atunci când oferi oamenilor libertatea de exprimare într-o societate dominată de cenzură, ajungi să fii și tu criticat. Dubcek era criticat pentru prea mult radicalism sau pentru că nu era destul de radical.
Guvernul de la Praga nu intenționase nicio secundă să renunțe la rolul conducător al Partidului Comunist. Dar în lunile următoare, liderii de la Moscova și din alte țări comuniste priveau cu neîncredere faptul că presiunea populară pentru o schimbare se intensifica. Și tot mai mulți aparatcici cehoslovaci erau îngrijorați.
Pe 21 August 1968, trupele Pactului de la Varsovia, conduse de URRS au intrat în țară, înăbușind Primăvara de la Praga și înstaurând două decenii de ocupație sovietică. România ceaușistă s-a opus intervenției, refuzând să trimită trupe la Praga. Dubcek a fost un eșec, nereușind să-i satisfacă pe conservatori sau pe reformiști în propria țară, și nici să anticipeze reacția celorlalți membri ai blocului sovietic. În timpul invaziei sovietice, cântăreața Marta Kubisova l-a sprijinit public pe Dubcek, ale cărui zile politice erau oricum numărate. A și înregistrat o piesă numită ”A Prayer for Marta”, făcând apel la pace. Cântecul a rămas un simbol al Primăverii de la Praga. A fost apoi cenzurat, iar cântăreței i-a fost interzis să țină spectacole pentru următorii 20 de ani, până în 1989.
Cu toate că a fost înăbușită de tancurile rusești într-o intervenție militară a Pactului de la Varșovia, la care România nu a participat, momentul așa-numit Primăvara de la Praga a însemnat pentru mulți cehi și slovaci o nouă eră si chiar dacă s-a încheiat trist și cu un număr imens de emigrări iar gustul scurt al libertății a lăsat loc speranței că într-o zi comunismul va lua sfârșit.
”A meritat, pentru că ne-a făcut mai puternici. A fost o șansă de a respira aer curat, care ne-a lăsat cu o dorință mai aprinsă de a obține libertatea”.
