TRATATUL NORD-ATLANTIC , Washington DC, 4 aprilie 1949
”Statele care sunt parte a prezentului Tratat îi reafirm credina în obiectivele i principiile Cartei Naiunilor Unite, precum i dorina lor de a convieui în pace cu toate popoarele i guvernele. Ele sunt angajate în salvgardarea libertii, a motenirii comune i a civilizaiilor popoarelor pe care le reprezint, pe baza principiilor democraiei, libertii individuale i a literei legii. Ele caut s promoveze stabilitatea i bunstarea zonei nord-atlantice. Ele sunt hotrâte s îi uneasc eforturile în scopul aprrii colective i al pstrrii pcii i securitii.”
La 17 martie 1948 Benelux, Franța, și Regatul Unit au semnat Tratatul de la Bruxelles care este o extindere la înțelegerea NATO.
URSS și statele aliate ei au format Pactul de la Varșovia în 1955 pentru a contrabalansa NATO. Ambele organizații au fost forțe oponente în Războiul Rece. După căderea Cortinei de Fier în 1989, Pactul de la Varșovia s-a dezintegrat.
NATO și-a văzut primul angajament militar în Războiul din Kosovo, unde a pornit o campanie de 11 săptămâni împotriva statului Serbia și Muntenegru între 24 martie și 11 iunie 1999.
Trei foste țări comuniste, Ungaria, Republica Cehă și Polonia, s-au alăturat NATO în 1999 după ce au fost invitate, la 8 iulie 1997. La întâlnirea de vârf de la Praga (Republica Cehă) din 21 noiembrie-22 noiembrie 2002, șapte țări au fost invitate spre a începe negocierile de aderare cu alianța: Estonia, Letonia, Lituania, Slovenia, Slovacia, Bulgaria și România. Țările invitate s-au alăturat NATO în 2004. Albaniei și Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei li s-a comunicat că nu îndeplinesc criteriile economice, politice și militare și că vor trebui să aștepte. Croația a făcut o cerere abia în 2002.
Decizia lui Charles de Gaulle de a revoca comanda militară franceză în 1966 pentru a-și dezvolta propriul program de descurajare nucleară, a necesitat relocarea Centralei NATO din Paris, Franța la Bruxelles, Belgia până la 16 octombrie 1967. În timp ce centrala politică este amplasată în Bruxelles, centrala militară și cea a Puterilor Aliate ale Europei (SHAPE) sunt localizate la sud de Bruxelles în orașul Mons.
Între 1945-1949, vestul era îngrijorat de expansionismul URSS care dorea să-și mențină forță militară la întreagă capacitate și să impună forme nedemocratice de guvernământ. Între 1947-1949, Norvegia, Grecia, Turcia și alte țări vest-europene sunt amenințate din cauza blocadei Berlinului.
În 1947 are loc Tratatul de la Dunkerque, tratat de apărare colectivă între Franța și Marea Britanie prin care își asumau asistență mutuală în cazul unui “atac german” asupra uneia dintre ele și prevenirea Germaniei de a redeveni o mare putere.
În 1948 este încheiat Tratatul de la Bruxelles între Franța, Marea Britanie, Belgia, Țările de Jos și Luxemburg care prevedea colaborare economică, socială și culturală prin articole formale. Conform articolului 4, sunt asigurate garanțiile de securitate. Conform articolului 51 din Carta ONU, Europa dorea să demonstreze Statelor Unite că era gata să fie anihilată pentru a se apară. Aderarea se făcea prin invitație, iar tratatul trebuia ratificat de toate statele care pot ieși din tratat după 50 de ani.
Au loc negocieri cu Canada și SUA pentru formarea unei Alianțe Nord-Atlantice dintre Europa și America de Nord. Danemarca, Islanda, Norvegia și Portugalia au fost invitate de marile puteri să participe la Tratatul de la Bruxelles.
În 1949 este încheiat Tratatul de la Washington din 1949 prin care cele 12 țări fondatoare: SUA, Canada, Franța, Marea Britanie, Belgia, Țările de Jos, Luxemburg, Danemarca, Norvegia, Islanda, Portugalia, Italia pun bazele NATO.
Tratatul garanta principii precum:
- democrație
- libertate individuală
- statul de drept
- rezolvarea conflictelor pe cale pașnică
- colaborarea economică
- garanții de securitate
- solidaritatea defensivă în cazul unui atac asupra unui membru NATO, deși SUA își asumă o garanție juridică slabă pentru că nu doresc să se angajeze într-un conflict
- apărarea teritorială în Europa și America de Nord la nord de Tropicul Racului
- supremația Cartei ONU
- tratatele internaționale nu intră în contradicție cu Tratatul
- organizarea întâlnirilor Consiliului de câte ori este necesar
- aderarea la NATO prin care statele se pun de acord și invită statul care vrea să adere, actele fiind depuse la Washington.
- ratificarea tratatului de aderare dacă majoritatea statelor votează
- tratatul nu poate fi modificat timp de 10 ani
- tratatul poate fi denunțat după 20 de ani cu notificarea SUA
- limbile oficiale în care este încheiat tratatul
Scopul NATO
- asigurarea libertății și securității membrilor săi prin mijloace politice și militare în conformitate cu Tratatul Nord-Atlantic și cu principiile Cartei ONU
- promovarea relațiilor de pace și prietenie în zona Nord-Atlantică
- prevenirea războaielor
- Sarcinile fundamentale ale NATO
- securitatea
- consultarea
- descurajarea conflictelor
- apărarea
- managamentul situațiilor de criză
- parteneriatul
Structura NATO
NATO s-a structurat pe o platformă de comandamente militare
- Consiliul Nord-Atlantic, condus de miniștri de externe civili ce reprezintă statele, fiind un organism de conducere suprem. Anual, aveau loc summituri NATO la care participau șefii de stat și șefii de guvern.
- Comandamentul Forțelor Aliate din Europa – (SHAPE), cu sediul la Paris
- Comandamentul Suprem al Forțelor Aliate din Europa – (SACEUR); cu cea mai înaltă poziție care a devenit Comandamentul de operații american după summitul din 2002
- Comandamentul Forțelor Aliate din Atlantic din Norfolk
- Comandamentul Suprem al Forțelor Aliate – (SACA); după 2002 a devenit Comandamentul de Transformare American
- Comandamentul Forțelor Aliate din Canalul Mânecii care a fost desființat
Adunarea Atlanticului de Nord – parlament format din reprezentanții parlamentelor naționale, fiind un corp de dezbatere înainte de procedura de ratificare prin două faze: dezbaterea și ratificarea
Secretarul General NATO – cea mai înaltă autoritate civilă, fiind un european
NATO a reprezentat legătură transatlantică prin intermediul căreia securitatea Americii de Nord este în permanentă conexiune cu securitatea Europei. NATO este o manifestare practică a efortului colectiv depus de membri pentru susținerea intereselor comune în problema securității. Statele își mențin suveranitatea și independența. Forța militară se bazează pe forța militară a statelor membre.
Rezoluția Vandenberg permite președintelui SUA să intre într-o relație de securitate cu Europa pe timp de pace. Aceasta îi dă autoritate președintelui să încheie alianțe colective și de apărare, alianțe încheiate doar cu scop defensiv conform art. 51 din Carta ONU.
