Sfântul Ştefan (greacă: Στέφανος, Stephanos ; latină: Stephanus, însemnând Coroană de flori sau Încununat, de multe ori dat ca un titlu mai degrabă decât ca un nume) după Noul Testament a fost Arhidiacon iudeu (evreu) din Ierusalim care a fost primul martir creştin condamnat la moarte de autorităţile iudaice din Ierusalim.
Potrivit Noului Testament, Sfântul Ştefan a fost unul dintre cei şapte bărbaţi ”plini de Duh Sfânt şi de înţelepciune”, aleşi de către apostoli pentru a îndeplini calitatea de diaconi. Ştefan a fost unul dintre ucenicii lui Iisus Hristos, care îl urmau pretutindeni şi care au asistat direct la faptele sale. Fiind ales să îi conducă pe diaconi, Sfântul Ştefan a fost numit Arhidiacon.
Întrucât, în Biserica primară, rolul diaconului era unul mult mai important decât în zilele noastre, Sfântul Ștefan a intrat rapid în atenția fariseilor, care erau nemulțumiți de faptul că el predica public învățăturile lui Isus din Nazaret. La scurtă vreme după începerea misiunii sale de diacon, el a fost adus în fața Sinedriului, pentru a fi acuzat de blasfemie contra lui Moise și a lui Dumnezeu. Întrebat de același Caiafa care îl judecase pe Iisus cum răspunde acuzării, Sfântul Ștefan a ținut o lungă cuvântare, acuzându-i, la rândul său, pe cei ce îi doreau pieirea: “Cum au fost părinții voștri așa sunteți și voi! Pe care dintre prooroci nu i-au prigonit părinții voștri? Și au ucis pe cei care au vestit mai dinainte sosirea Celui Drept ai Cărui vânzători și ucigași v-ați făcut voi acum. Voi care ați primit Legea întru rânduieli de la îngeri și n-ați păzit-o!” (Faptele Apostolilor VII, 51-53).
Sfântul Ștefan a fost găsit vinovat de blasfemie și condamnat la moarte prin lapidare. După pronunțarea sentinței, conform Noului Testament, el a avut o teofanie, spunând: “Iată văd cerurile deschise și pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu”. El a fost dus înafara cetății, unde a fost ucis cu pietre, devenind primul martir – primul ucis pentru că mărturisise credința în Iisus. Urmând exemplul acestuia, în clipa morții el cere iertare pentru cei ce îl ucid. Conform Noului Testament și tradiției creștine, printre cei ce l-au judecat și care au asistat la uciderea lui s-a aflat și Saul, convertit ulterior la creștinism, cel ce avea să devină Sfântul Pavel.
Din cei ce au voit a pătimi pentru Hristos sunt unii care au suferit numai pentru credinţa creştinească, stând împotriva elinilor, care îşi apărau rătăcirea lor cea închinătoare la idoli. Alţii se nevoiau pentru dreapta-credinţă, împotriva chiar a creştinilor cu adevărat, însă a celor ce nu cred drept şi care, nu mai puţin decât cei dintâi, multe osteneli au suferit, pentru care au primit şi cununi deopotrivă ca şi aceia.
Fiindcă era un adevărat creștin, el i-a iertat pe cei care l-au ucis, întocmai ca Iisus Hristos, spunând: „Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta”. Iar Dumnezeu a ascultat rugăciunea Sfântului Ştefan, căci pe locul unde a fost ucis el se afla un tânăr care se numea Saul, fariseu, care păzea hainele celor care aruncau cu pietre în Ştefan, și care va deveni, din cel mai mare prigonitor al creştinilor, însuși Apostolul Neamurilor – Sfântul Pavel.
Sfântul Ştefan a fost ucis cupietre în anul 33, în Valea lui Iosafat. Având în vedere că, în vremea aceea, cei care erau ucişi cu pietre nu puteau fi înmormântaţi în cavoul familiei, se presupune că trupul Sfântului Ştefan a fost pus în mormântul unui creştin. Moaştele sale au fost descoperite în anul 415, atunci când preotul Luchian din Kefar-Gamala a avut o viziune. Când i s-au descoperit moaştele, pe mormântul său a fost scris “chiliel”, care în limbă ebraică înseamnă “cunună”, pentru că el a luat, cel dintâi dintre creştini, cununa muceniciei. Din anul 560 osemintele sale s-ar afla împreună cu osemintele arhidiaconului roman Laurențiu (d. 258) în cripta bisericii „San Lorenzo fuori le Mura” din Roma.
Tradiții de Sfântul Ștefan
În lumea satului se spune că de ziua Sfântului Ștefan este bine să aducem în casă o icoană care-l înfățișează pe acest martir, căci există credința că apostolul îi ajută pe creștinii care au probleme de sănătate, dar și pe cei care se judecă de multă vreme cu alte persoane.
O altă credință este aceea că în 27 decembrie e bine dăruim icoana Sfântului Ștefan sau o candelă nouă, aprinsă, pentru a aduce astfel spor în casă și sănătatea rudelor bolnave sau păgubite.
În lăcășele de cult, la sărbătoarea Sfântului Stefan sunt pomeniți creștinii care au murit în împrejurări dramatice și se împart pachete cu alimente celor care poartă numele Sfântului Ștefan.
În unele zone din Muntenia se coace un preparat cu semnificații religioase, obținut dintr-un aluat de cozonac: „Pâinicile lui Ștefan”. „Unse cu miere, aceste pâinici rotunde, amintesc de pietrele care l-au ucis pe Sfânt. După ce se sfințesc de către preot, la biserica, se împart de pomană copiilor săraci”.
Se mai spune că în această zi persoanele certate trebuie să se împace.
În lumea satului de odinioară exista credința că dacă în a treia zi de Crăciun va ninge, atunci va fi rod bun.
