După învingerea otomanilor, la sfârșitul războiului austriaco-otoman (1683-1697), la 26 ianuarie 1699 prin Tratatul de pace de la Carloviț, dintre Sfântul Imperiu Roman și Imperiul Otoman, Principatul Transilvaniei intră sub stăpânirea Curții de la Viena.
După lungi negocieri la care au luat parte Liga Sfântă, o coaliție formată din mai multe puteri europene incluzând Casa de Habsburg, Uniunea Polono-Lituaniană, Republica Venețiană și Imperiul Rus, tratatul de pace a fost semnat la 26 ianuarie 1699, în localitatea Carloviț (în sârbă Sremski Karlovci, în germană Karlowitz) din Voivodina.
În urma unor ofensive Turcia a fost nevoita sa ceara pace ,în care era cointeresata şi Austria.Din cauza razboiului. Austria slabise ceea ce era fovorabil pentru Franta care era inamica austriei .Anglia şi Olanda care erau susţinatoarele Frantei erau cointeresate şi ele în stagnarea razboiului. Drept rezultat în anul 1698 la Karlowitz,a fost convocată o conferinţă pentru elaborarea tratatului de pace dintre Turcia pe deoparte şi pe de alta parte Liga Sfinta în componenta Austriei, Poloniei, Veneţiei, şi a Rusiei pe de alta parte. La conferinţa au luat parte în calitate de trimişi oficiali Anglia şi Olanda. Ne ținând cont că la faptul ca odata cu intrarea Rusiei în Liga Sfinta sa pus condiția să nu se incheie acorduri şă înţelegeri de nici un fel cu Turcia, Austria şi alte ţari participante la conferinţă.Rusia la rindul său a incearcat toate metodele de a o intoarce pe Turcia de la Austria şi de a împiedica semnarea acordului dintre Turcia şi Austria. Însă încercările rusiei nu s-au încununat de succes. În acelaşi timp se inregistrase o inrautaţire a relaţiilor dintre membrii Ligii Sfinte, ceea ce era în interesele Turciei. La 26 ianuarie 1699 la Karlowitz a fost semnat tratatul de pace pe timp de 25 de ani,cu Austria Polonia şi Veneţia.Austria primise aproape tot teritoriul Ungariei,care apartinea Turciei, Transilvania, Baciku, si aproape toata Slovenia, Veneţia, Moreea. Sa confirmat statulul ţarii Ţării Româneşti în cadrul Imp. Otoman. Poarta nu a fost niciodata suveran și a Moldovei sau Munteniei. Otomanii erau doar garantul integritaţii teritoriale a Țării Româneşti. La Polonia a trecut o parte din malul drept al Ucrainei şi Podoliei care inainte erau in posesiunea Turciei.Veneţia a acaparat Moreea, 6 cetaţi din regiunea Dalmaţiei şi un şir de insule din Arhipelarg. Au foat înregistrate pierderile teritoriele mari şi pierderi materiale pentru feudalii turci. Turcii feudali au fost nevoiți să fugă de pe teritoriile sale şi sa-şi lase toate gospodariile in posesia strainilor. Turcia a înregistrat şi pierderi de oaste de circa 32 mii soldati, care era rezultatul alungării lor de pe teritoriile care de acum nu mai aparţineu Imp. Otoman.
La Conferinţă nu s- ajuns la niciun un consens între Turcia şi Rusia, și nu a fost încheiet un accord între cele două țari, deoarece Turcia nu dorea să satisfacă cerințele Rusiei referitor la cedarea : Azov, Cherci, şi unele oraşe. Între Rusia şi Turcia a fost incheiata pace doar pe termen de 2 ani. În vara anului 1699 Petru I a trimis la Constantinopol un delegat pentru a încheia cu Turcia un accord pentru a dovedi mareţia Rusiei « pe mare ». Tratativele între ambele părţi au inceput în noiembrie şi chiar daca Anglia şi Austria au incercat de cu tot dinadinsul de a incucra acestor acţiuni totuşi în 1700 a fost semnata o intelegere intre cele doua ţări. In anul 1699, dupa marile victorii obtinute de armatele austro-polone, dupa eliberarea Vienei de catre armatele crestine conduse de Ioan Sobieski, care au dus la incorporarea Ungariei si a Transilvaniei in posesiunile imperiului austriac, diplomatia imperiala si regala au reusit sa impuna celei otomane unele conditii asupra exercitarii cultului catolic in Moldova, stat in care traiau multi credinciosi apartinind ritului respectiv. Astfel, s-a ajuns la situatia in care a fost inscrisa, in articolul al VII-lea al tratatului incheiat la Carlowitz in 26 ianuarie 1699, prevederea numirii de catre regele Poloniei a episcopilor catolici de la Bacau. Dupa câte se observa, Ungaria n-a avut și nici nu putea sa aibe un rol în această problemă, devenită internațională, deoarece fusese înscrisă într-un tratat de acest fel, pentru că nu mai exista nici un stat care sa poarte numele de Ungaria înca de la nimicirea armatelor acestui regat, la Mohacs, în august 1526. Regele acestui stat a avut onoarea sa moară înecat, dupa ce a fugit de pe câmpul de luptă. În rândurile semnatarilor scrisorii adresate prefectului Broconi nu figureaza nici un administrator de parohie catolica din Moldova care sa fie de origine maghiară și nici din posesiunuile românești și maghiare aflate în stapânirea Casei de Habsburg.
„Pacea de la Carloviț” a conferit Imperiului Habsburg peste noapte statutul de mare putere europeană. Pentru românii din Transilvania însă, acest moment istoric avea să aducă o prigoană și o asuprire chiar mai mari decât cele din timpul dominației Unio Trium Nationum sau din perioada principatului Transilvaniei aflat sub vasalitatea Imperiului Otoman. Pentru a asigura o pondere cât mai mare a influenței catolice în Transilvania, habsburgii nu s-au dat înapoi de la masacre și acțiuni de o violență barbarică, atât împotriva românilor transilvăneni cât și a secuilor.
Mănăstirile și bisericile ortodoxe românești din Ardeal au fost spulberate cu tunurile, călugării uciși sau împrăștiați prin păduri și locuri sălbatice, puțin umblate de om și atinse de civilizația umană, sau refugiați dincolo de Carpați, în Moldova sau în Muntenia.
Schimbarea vasalității Transilvaniei față de Imperiul Otoman cu cea față de Imperiul Habsburg, a adus paradoxal o prigoană și o asuprire mai mare din partea unei puteri creștine împotriva românilor din Ardeal, decât cea resimțită din partea turcilor.
Pentru Transilvania și mai ales pentru românii transilvăneni, ziua de 26 ianuarie 1699 rămâne o zi neagră din istoria românismului ardelean, acesta fiind practic debutul oficial al unei stăpâniri cu mult mai odioasă chiar și decât toate stăpânirile străine de până atunci din bazinul carpatic.
