La 23 decembrie 1908 (stil vechi) sau 5 ianuarie 1909 (stil nou), se naşte la Bucureşti, principesa Ileana, fiica cea mică a regelui Ferdinand I al României și a reginei Maria, dobândind prin naștere titlul de Principesă a României. Se înrudea prin mama sa cu familiile domnitoare din Marea Britanie și Rusia, fiind penultimul copil al cuplului regal.
Copilăria Ilenei a fost marcată de două evenimente tragice. Unul, de mare amploare, a fost războiul, iar celălalt a fost moartea fratelui său, despre care spunea că a fost “marea dragoste a inimii mele”. În timpul Primului Război Mondial, în timpul refugiului de la Iași, Principesa Ileana și-a însoțit mama în vizitele sale prin spitale, alături de celelalte principese, Mignon și Elisabeta, chiar dacă nu avea nici zece ani împliniți. Ileana dorea să-i ajute și să-i aline pe răniți, nesfiindu-se deloc de scenele din spitale, deși erau dureroase pentru ochii unui copil. Perioada refugiului de la Iași a fost foarte grea pentru Familia Regală, care a simțit direct toate lipsurile și greutățile cu care se confrunta populația. Astfel, Ileana avea să își amintească, ani mai târziu, că pe atunci îi era tot timpul foame, dar că nici nu dorea să mănânce din cauză că mâncarea la care aveau acces nu era variată, ba chiar uneori aproape necomestibilă.
A fost crescută cu dragostea față de România, poporul, tradițiile și limba română. A frecventat Colegiul din Heathfield-Ascot din Marea Britanie, unde au învățat și surorile sale. A studiat sculptura cu Ion Jalea și pictura cu Jean Al. Steriadi. În 1926 călătorește împreună cu Regina Maria și fratele Nicolae în America, și apoi în Spania.
Domnița Ileana – cum o numeau apropiații – a fost fondatoarea sau președintele a unor organizații de cercetași ca Asociația Creștină a femeilor române, Asociația Ghidelor și Ghizilor din România etc. Principesa Ileana fiind pasionată de yachting, obține brevetul de căpitan de cursă lungă, (nu putea sa fie căpitan de cursă lunga ci doar skipper) navigând mai mulți ani cu yachtul „Isprava”, fiind singura femeie din România cu această calificare. Participă la diverse expediții în Munții Carpați și își urmează interesul pentru sport prin înscrierea la cursurile Școlii de Educație Fizică din București, și dragostea pentru navigație.
După venirea la tron a fratelui ei mai mare, în timpul „Restaurației“, Ileana se afla într-un voiaj în Egipt. Ea a salutat gestul politic al fratelui său, însă, la scurt timp, noul Rege, Carol al II-lea, a hotărât să-i restrângă aparițiile publice, deranjat de popularitatea Domniței si de strânsa legătură a acesteia cu Regina Maria. La sfârșitul anului 1930, Ileana îi scria Regelui Carol al II-lea: „Te rog să înlături neîncrederea ce o ai în mine căci știi cât de mult țin la tine și cum mă doare să te văd supărat. Fii îngăduitor, vreau să fac bine, vreau să te mulțumesc, dar sunt tânără și greșesc fără să vreau. În orice clipă sunt gata să te servesc fiindcă îmi ești Rege și apoi ești fratele meu pe care îl iubesc atât de mult”. Dar Regele, hotărât să nu împartă cu nici un alt membru al familiei regale puterea politică și popularitatea de care se bucura familia regală, a găsit o soluție simplă de „a scăpa” de sora sa: Ileana trebuia să se mărite cu un prinț străin și să plece din țară.
În vara anului 1930, însoțind-o pe Regină într-o vizită în Spania, Principesa îl întâlnește la Barcelona pe Arhiducele Anton de Habsburg, „un băiat foarte frumos, înalt, blond, sportiv, distins“. Pentru principesa Ileana a fost aranjat în 1931, mariajul cu arhiducele Anton de Habsburg, fiul Arhiducelui Leopold-Salvador de Habsburg-Toscana și al Arhiducesei Blanka de Bourbon, infanta Spaniei, născut la 20 martie 1901, în Viena imperială. Numele complet al Arhiducelui era Anton Maria Franz Leopold Blanka Carl Iosef Ignatz Raphael Michael Margaretha Nicetas, un nume demn de un arhiduce de Austria, primit în amintirea nașilor de botez.ea primind titlurile de arhiducesă a Austriei și principesă de Habsburg-Toscana prin căsătorie.
Ceremonia căsătoriei a avut loc la Castelul Pelișor, pe dată de 26-27 iulie, Ileana avand varsta de 22 de ani. Pentru că tatăl ei murise în 1927, a fost condusă la altar de fratele ei mai mare, regele Carol al II-lea.
Însă până la momentul căsătoriei, a trebuit rezolvată o problemă importantă: mirii erau de confesiuni diferite, iar Biserica Catolică era extrem de intransigentă când venea vorba de acceptarea unor astfel de uniuni. În urma negocierilor acerbe dintre cele două familii și Sf. Scaun, singura variantă acceptată a fost oficierea unei ceremonii catolice, fără nicio intervenție din partea clerului ortodox. Ileana a insistat însă să se spovedească și să primească împărtășania înainte de căsătorie, ceea ce a dat Bisericii Ortodoxe șansa de a se implica în nunta principesei. Nunta a fost un prilej de sărbătoare pentru țară; au sosit invitați din familiile regale europene, reprezentanți ai altor state și numeroși ziariști trimiși chiar și de peste ocean.
Dupa casatorie a avut şase copii: Ştefan, Arhiduce de Austria (1932-1998), Maria Ileana, Arhiducesă de Austria (1933-1959), Alexandra, Arhiducesă de Austria (n. 1935), Dominic, Arhiduce de Austria (n. 1937), Maria Magdalena, Arhiducesă de Austria (n. 1939) şi Elisabeta, Arhiducesă de Austria (n. 1942), locuind împreună cu soțul lângă Viena și i-au fost permise doar scurte vizite în România, regele interzicându-i să dea naștere copiilor săi în România.
Chiar daca căsătoria Ilenei cu Arhiducele Anton de Habsburg a fost un aranjament se spune ca ar fi fost rodul unei iubiri împărtăşite de ambii soţi şi o decizie acceptată fără rezerve de Casa Regală Română, fiind pentru prima oară cînd un membru al familiei regale române s-a căsătorit fără a încheia o căsătorie morganatică sau fără a trebui să respecte o alianţă matrimonială.
A fost ultima căsătorie oficială încheiată în ţară pentru un membru al familiei regale române.
Ileana a continuat activitatea caritabilă a mamei sale, îngrijind în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în Germania nazistă, de militarii români răniți. În primăvara lui 1938 Austria a fost anexată Reich-ului german, iar noua situație politică, cu naziștii la putere, a complicat mult viața familiei. Descendența princiară a acesteia și a soțului a atras atenția noilor autorități, castelul fiind percheziționat de mai multe ori, iar cei doi, urmăriți pentru a preveni eventualele comploturi dinastice împotriva noii puteri. În aceeași perioadă, Ileana a început un curs de instrucție pentru Crucea Roșie, dorind să-și aprofundeze cunoștințele pentru munca de infirmieră, dar nu s-a alăturat organizației în mod oficial deoarece asta ar fi însemnat să depună un jurământ față de Hitler. Aflată la Viena, Ileana află că unul dintre spitalele militare din oraș adăpostea un ofițer român rănit. Principesa se hotărăște să meargă să-l viziteze, iar la fața locului află că erau de fapt doi ofițeri, separați de camarazii lor răniți cu care fuseseră trimiși la Viena. Atunci, principesa Ileana s-a străduit să-i găsească pe ceilalți treizeci de soldați români răniți și i-a ajutat pe fiecare cum a putut. Astfel, domnița Ileana a început munca în slujba soldaților care o va aduce, în cele din urmă, înapoi în România. Din aceste eforturi s-a născut ideea organizării unui spital la Castelul Sonnberg din Hollabrunn, dedicat soldaților români care urmau să fie operați, spital devenit operațional câteva luni mai târziu, în aprilie 1943.
Atașată inexorabil de România, s-a stabilit în timpul regimului Antonescu împreună cu familia în țară și a deschis la Bran Spitalul „Inima Reginei”, care a funcționat prin eforturile sale. În acest scop, principesa nu a ezitat să mențină legături cu noii lideri comuniști ai României.
La scurt timp după abdicarea la 30 decembrie 1947 a regelui Mihai, nepotul ei, Ileana a fost nevoită să părăsească din nou țara, la 8 ianuarie 1948, proprietățile fiindu-i confiscate. S-a mutat cu întreaga sa familie întîi în Elveţia apoi în Argentina.
La Buenos Aires a înfiinţat un cămin destinat refugiaţilor politici români, cămin ce a purtat numele mamei sale, “Regina Maria”. În 1950 Ileana împreună cu copiii au ajuns la Boston, Statele Unite.
Pentru a-și întreține familia în exil, Ileana a ținut cuvântări despre România și comunism. A divorțat de arhiducele Anton, recăsătorindu-se cu Ștefan Isărescu, mariaj încheiat de asemenea prin divorț. În 1959, principesa a fost foarte afectată de moartea fiicei sale, Maria Ileana (Minola) și a soțului ei, contele polonez Jaroslav Kottulink, într-un accident aviatic în Brazilia (15 ianuarie 1959) si ca urmare în 1961, Ileana a decis să se călugărească și a plecat la o mănăstire ortodoxă în Franța, unde a petrecut 6 ani ca novice. Și-a lăsat astfel trecutul regal în spate și a devenit Maica Alexandra. În 1967, Principesa s-a alăturat Bisericii Ortodoxe Române și a devenit stareța mănăstirii cu hramul “Schimbarea la față” din Ellwood City, Pennsylvania, până la moartea sa.
După căderea regimului Ceaușescu, Maica Alexandra a apucat să viziteze România, eliberată de regimul comunist care o alungase din țară în 1948, în septembrie 1990, la vârsta de 81 de ani, fiind întâmpinată de sute de oameni care o aclamau și strigau “Trăiască Regele Mihai”. Aici a vizitat câteva mănăstiri de maici, mormintele familiei regale de la Curtea de Argeș și Branul ce-i fusese atât de drag unde a descoperit că localnicii încă își mai aduceau aminte de “domnița” lor.Câteva luni mai târziu, în ianuarie 1991, cu o zi înainte de aniversarea sa, Maica Alexandra a suferit o fractură de bazin iar la 21 ianuarie, a murit la Spitalul St. Elizabeth din Youngstown, Ohio, ca urmare a complicațiilor survenite în urma fracturii bazinului, accident survenit chiar în chilia mânăstirii unde a locuit de la început. Este înmormântată în Mânăstirea „Schimbarea la Față”.
Memoriile sale au apărut în Anglia în anul 1951, iar în România în 2005 cu titlul “Trăiesc din nou“.
