eclipsa luna

eclipsa luna

În dimineața zilei de vineri, 28 august 2026, se produce ultima eclipsă a anului, o eclipsă parțială de Lună, vizibilă și din România. Magnitudinea eclipsei în momentul fazei maxime va fi 0.92 (92.99%), doar o mică parte din zona nordică-vestică Lunii rămânând în afara umbrei Pământului.

Eclipsa parțială de Lună din 28 august 2026 va fi vizibilă din Europa, Africa, Atlantic, America de Nord, America de Sud, Pacific și Antarctica, fiind o eclipsă parțială de Lună cu magnitudinea maximă mare, de 0.93. Eclipsa se va vedea din zona Pacificului la răsărit Lunii, iar din Europa și Africa la apusul Lunii.

Luna pe cer în noaptea eclipsei

În noaptea de 27/28 august 2026 Luna se va afla pe teritoriul constelației Aquarius. Luna răsare în seara zilei de 27 august 2026 în jurul orei 19:30, trece la meridian la 1:00 (28 august) și apune la 6:30. În timpul eclipsei vor fi vizibile constelațiile de toamnă și de iarnă. Planeta Saturn (m=+0.5) se va afla la 40° est de Luna eclipsată, în constelaţia Pisces, iar planeta Jupiter (m=-1.8) la 160° est, în constelația Cancer. Puteți afla momentele exacte ale răsăritului, trecerii la meridian și apusului Lunii pentru orice locație cu ajutorul site-ului www.timeanddate.com.

Sfaturi pentru observarea eclipsei

Eclipsa de Lună din 28 august 2026 este vizibilă cu ochiul liber în condiții bune, la finalul nopții de 27/28 august. Totuși, având în vedere că Luna se va afla la altitudine destul de mică deasupra orizontului vest – sud-vestic, este importantă găsirea unui loc de observații fără obstacole naturale sau artificiale în acea direcție. În timpul eclipsei parțiale altitudinea Lunii va fi cuprinsă între 18° și 0°, Luna apunând în eclipsă parțială.

Chiar dacă este o eclipsă parțială de Lună, magnitudinea destul de mare face ca eclipsa să fie ușor de observat. În timpul eclipsei parțiale, doar zona nordic-vestică a discului lunar va rămâne în afara umbrei Pământului, restul Lunii fiind în eclipsă.

Pentru observarea eclipsei se recomandă utilizarea unui instrument optic cu câmp vizual mare (binoclu sau telescop), cu ajutorul căruia să fie vizibil întreg discul Lunii.

Eclipsa poate fi fotografiată prin diversele metode cunoscute. Cu ajutorul telefoanelor mobile se aliniază obiectivul camerei foto cu ocularul, se reglează distanța până când Luna apare în imagine. Se focalizează pe discul Lunii și se expune. Prin aparate foto este bine să folosim obiective cu distanțe focale cât mai mari sau să punem aparatele în focarul unei lunete sau al unui telescop.

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *