Patriotii romani Ilie Ilascu, Andrei Ivantoc, Tudor Petrov-Popa, Alexandru Lesco si Petru Godiac, au fost arestati si aruncati in inchisoare, de către separatiștii transnistreni cu ajutorul serviciilor secrete ale Federației Ruse (GRU), de persoane care purtau uniforme cu însemnele Armatei a 14-a a fostei Uniuni ale Rrepublicilor Sovietice Socialiste (U.R.S.S.), fiind acuzati de “crime de razboi si actiuni de terorism”.
În urma pronunţării sentinţei, fără drept de recurs, din 9 decembrie 1993 Ilie Ilaşcu a fost condamnat la moarte prin împuşcare, iar ceilalţi 5 membri la privaţiune de libertate pe termene de la 2 la 15 ani. Procesul de judecată a fost considerat neechitabil, deoarece de-a lungul lui nu s-a respectat prezumţia de nevinovăţiei şi au fost administrate probe prefabricate pentru susţinerea acuzaţiilor, membrii „grupului Ilaşcu” fiind condamnati pentru „delictul” de a fi luptat pentru independenţa şi integritatea ţării lor de baştină – Republica Moldova (succesoarea de dreapt a R.S.S.M.), devenită stat independent din 1991.
P. Godiac a ispasit doi ani de inchisoare. Ilie Ilascu a fost eliberat in mai 2001, sub presiunea comunitatii internationale. A. Lesco a fost eliberat , dupa 12 ani de inchisoare. Dupa eliberarea sa, Ilie Ilascu a intentat un proces, in urma caruia Curtea Europeana a Drepturilor Omului a decis, la 8 iulie 2004, ca guvernele R. Moldova si F. Ruse se fac vinovate de condamnarea si tinerea in detentie a acestor detinuti politici si a dispus eliberarea imediata si neconditionata a celor care mai erau in inchisoare. Autoritatile separatiste de la Tiraspol nu s-au supus deciziei CEDO si insistentelor repetate ale diferitor structuri internationale.
Cazul „Ilașcu” a avut o amplă rezonanță internațională. Opinia publică, OSCE, Consiliul Europei, alte foruri internaționale au cerut anularea sentinței și eliberarea celor închiși de o judecată ilegală.
Cazul „Ilașcu și alții versus Republica Moldova și Federația Rusă” s-a judecat la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului de la Strasbourg în 2004, care a dat câștig de cauză reclamanților.
Privit, însă, în contextul evenimentelor din urmă cu 32 de ani, cazul „grupului Ilașcu” trebuia să fie exploatat propagandistic de forțele separatiste din stânga Nistrului și să dea o lecție severă adversarilor acestora. În realitate, tocmai invers, cazul „Ilașcu” a ilustrat ilegitimitatea regimului de la Tiraspol.
După arestarea „grupului Ilașcu”, la Chișinău a căzut Guvernul în frunte atunci cu Valeriu Muravschi. La momentul dat, cel puțin, nu există dovezi directe că ar fi existat vreo legătură între cele două întâmplări. Însă, se poate afirma că la începutul lunii iunie a acelui an 1992 s-a profilat o tendință tot mai accentuată de a schimba garnitura puterii de la Chișinău, iar evenimentele derulate pe un mal și altul al Nistrului păreau, într-adevăr, să se sincronizeze.
Se pare că sacrificarea „grupului Ilașcu” la Tiraspol și a Guvernului Muravschi la Chișinău, înlocuit cu Andrei Sangheli, la recomandarea Moscovei, trebuiau să înlăture orice obstacol din calea unei înțelegeri mai puțin avantajoase Republicii Moldova și s-o mențină într-un sistem de coordonate predictibil pentru interesele Rusiei în regiune.
A urmat, la acel început de iunie 1992, și eliminarea României din mecanismul cvadripartit al miniștrilor de externe, alături de Rusia, Ucraina și Republica Moldova, care-și propunea să pună capăt războiului de la Nistru.
O serie de acuzații nefondate în adresa Guvernului de la București din partea unor diverși înalți responsabili ruși făceau să transpire intențiile de a se debarasa de România la masa negocierilor diplomatice. Rămasă de una singură după înlăturarea României din mecanismul cvadripartit de negocieri, Republica Moldova va traversa o etapă extrem de complicată în scurta sa istorie ca stat independent.
În data de 2 august 2010 membrii “Grupului Ilașcu” au fost decorați de președintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, cu “Ordinul Republicii”.
