Actrița franceză Nathalie Baye, recompensată cu mai multe premii Cesar și posesoarea unei filmografii bogate și internaționale, a murit la vârsta de 77 de ani, a anunțat sâmbătă familia printr-un comunicat transmis AFP.

Actrița, o prezență foarte discretă pe scena publică, cunoscută din filme regizate de François Truffaut, Xavier Dolan, Bertrand Blier și Claude Chabrol, a decedat ”vineri seară la domiciliul ei parizian din cauza demenței cu corpi Lewy”, a precizat, într-un comunicat comun transmis AFP, familia actriței, printre care și fiica ei, actrița Laura Smet.

Această afecțiune neurodegenerativă se manifestă printr-o combinație de tulburări similare maladiei Alzheimer și maladiei Parkinson.

Nathalie Baye a știut să-și depășească imaginea clasică și cuminte pentru a da frâu liber fanteziei și a-și crea o filmografie impresionantă: de la François Truffaut (”La Nuit américaine”…) la Xavier Dolan (”Juste la fin du monde”) și Bertrand Blier (”Notre histoire”), Tonie Marshall (”Vénus Beauté”) și Claude Chabrol (”La Fleur du mal”).

A jucat și în câteva pelicule de la Hollywood, interpretând-o pe mama lui Leonardo DiCaprio în ”Catch Me If You Can”, în regia lui Steven Spielberg.

Pelicula ‘La Nuit Américaine’ (1973), în regia lui François Truffaut, i-a adus recunoașterea publicului, iar faima i-a crescut și mai mult după filmul din 1980, ”Sauve qui peut (la vie)”, în regia lui Jean-Luc Godard.

În perioada 1982-1986, actrița a trăit o poveste de dragoste cu muzicianul Johnny Hallyday.

Actrița a semnat în 2023, alături de alte 109 personalități, o scrisoare deschisă adresată președintelui Emmanuel Macron pe tema dreptului la eutanasie.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Previous post Șoferii români care ajung în Grecia pot fi amendați dacă nu au această dovadă

Discover more from

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading