SALVAȚI COPIII este o organizație neguvernamentală, non-profit, de utilitate publică, care apără și promovează drepturile copilului în România din 1990, în acord cu prevederile Convenției ONU cu privire la Drepturile Copilului. În calitate de membru al Save the Children, cea mai mare organizație independentă din lume care promovează drepturile copilului, viziunea Salvați Copiii este o lume care respectă, pentru fiecare copil, dreptul său la supraviețuire, educație, protecție și participare, asumându-și misiunea de a obține progrese importante privind modul în care copiii sunt tratați și producerea schimbărilor imediate și de durată în viața acestora. În cei 29 de ani de activitate, peste 1.900.000 de copii au fost implicați în programele și campaniile Organizației Salvați Copiii. În prezent, organizația are filiale în 11 județe (Argeș, Caraș-Severin, Constanța, Dolj, Hunedoara, Iași, Mureș, Neamț, Suceava, Timiș, Vaslui) și în București, peste 6.000 de membri și peste 2.500 de voluntari activi.
Salvați Copiii dezvoltă programe educaționale, de protecție socială și de promovare a drepturilor copiilor, dobândind o expertiză recunoscută la nivel național, nu de puține ori proiectele organizației fiind preluate și dezvoltate ca exemple de bune practici. Direcțiile prioritare ale organizației sunt reducerea mortalității infantile, facilitarea accesului la educație de calitate pentru copiii din comunități vulnerabile, protecția copiilor împotriva oricăror forme de violență, neglijare (inclusiv în urma migrației economice a părinților) sau abuz și promovarea drepturilor copilului în rândul copiilor. În 2018 au cuprins în programele de educație, protecție și informare 314.586 de copii, 21.872 de cadre didactice și alți specialiști, 45.665 de părinți.
Programul de reducere a mortalității infantile are 5 direcții prioritare de intervenție: dotarea maternităților și secțiilor de nou-născuți cu echipamente medicale performante, dezvoltarea de servicii socio-medicale pentru mame și copii în zonele rurale, pregătirea cadrelor medicale, informarea viitorilor părinți «Școala Părintilor» și îmbunătățirea politicilor publice din domeniul mamei și copilului. Cu sprijinul companiilor și miilor de donatori, până la sfârșitul anului 2018, au dotat 88 de maternități și secții de nou-născuți din toate județele țării, ajutând să trăiască peste 42.000 de nou-născuți și au intervenit în 59 de comunități rurale dezavantajate, sprijinind peste 7.500 de beneficiari anual, dintre care: 2.500 de copii 0-5 ani, 2.000 de mame tinere, 5.000 de gravide și 2.500 de adolescenți și părinți.
Programele educaționale ale Salvați Copiii: programe de tip Școală după școală, de prevenire a abandonului școlar, educație preșcolară pentru copiii care nu au frecventat grădinița, cu precădere romi, prin așa-numitele Grădinițe Estivale și programe de tip A Doua Șansă, de integrare/reintegrare școlară pentru copiii neșcolarizați/în abandon școlar. De la începutul programelor, peste 7.900 de copii au avut acces la educație preșcolară, 25.000 de copii au fost sprijiniți să nu abandoneze școala și 4.168 de copii au fost (re)integrați în sistemul educațional. Totodată, lucrează cu părinții acestora și specialiști din domeniul educației și protecției sociale.
