România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană în privinţa procentului din populaţie care a absolvit studii superioare, cu doar 19% din populaţia adultă, în contrast cu media europeană de 35%, se arată în Monitorul Social, proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România. Situaţia este agravată de disparităţile regionale semnificative, regiuni precum Sud-Muntenia şi Nord-Est fiind printre cele mai slab educate din UE, ceea ce le condamnă la subdezvoltare pe termen lung.
Rata de educaţie terţiară sau proporţia populaţiei care a absolvit o formă de educaţie superioară este considerată unul dintre cei mai importanţi indicatori pentru potenţialul socio-economic al unei comunităţi. Specialiştii afirmă că această rată de educaţie terţiară este unul dintre criteriile cel mai des folosite pentru a determina nivelul de investiţii economice şi dezvoltare din regiunea în cauză pe termen mediu şi lung.
Conform celor mai recente date Eurostat (cele pentru anul 2023), România ocupă, de mult timp, ultimul loc în
Uniunea Europeană în privinţa proporţiei absolvenţilor de învăţământ superior (19% din populaţia de 25-64 ani) – puţin peste jumătatea mediei europene (35%). În ciuda numărului relativ mare de diplome acordate de universităţile de stat şi private, proporţia absolvenţilor în populaţie rămâne scăzută datorită emigrării a multora dintre aceştia. Mai mult, decalajul faţă de media europeană e în creştere (în 2011 era de 11 pp, acum a ajuns la 17 pp).
Pentru comparaţie, alte state post-comuniste precum Lituania, cu peste 46% din populaţie cu studii superioare, Estonia (42%), Polonia (38%), Slovenia (34%) au rate de educaţie semnificativ mai mari. Ţara aflată pe penultimul loc, înaintea României, este Italia, cu o rată de educaţie terţiară de 22%.
Mai mult decât atât, disparităţile de educaţie dintre regiunile ţării noastre sunt considerabile: în timp ce Bucureşti-Ilfov înregistrează o pondere a absolvenţilor de învăţământ superior (39%) superioară mediei europene, în alte regiuni situaţia este dramatică: între cele 10 regiuni (NUTS2) cu cele mai mici ponderi ale absolvenţilor de învăţământ superior din UE se află 5 regiuni din România. În topul nedorit al celor mai slab educate 10 regiuni se mai află regiuni din Cehia, Italia, Croaţia şi Portugalia
Pe primele locuri în acest top se află regiunile Brabant din Belgia, ce se suprapune oraşului Bruxelles, Sostines din Lituania (Vilnius), Warszawski Stołeczny din Polonia (Varşovia) în care 62% din populaţie este absolventă de studii superioare.
Regiunile Sud – Muntenia (13%), Nord-Est, Sud-Est (14%) şi Sud-Vest Oltenia (16%) sunt regiunile cu cele mai mici ponderi ale absolvenţilor de învăţământ superior din Uniunea Europeană, fiind astfel condamnate la subdezvoltare pe termen lung. Faptul că patru din cele opt regiuni ale României sunt regiunile cele mai slab cotate în această ierarhie ne arată că potenţialul de dezvoltare al acestor regiuni este în acest moment foarte slab.
***
Setul complet de date Eurostat poate fi consultat la adresa
https://ec.europa.eu/eurostat/databrowser/product/page/edat_lfse_04__custom_12711309.
Infograficul poate fi consultat la adresa: https://romania.fes.de/ro/e/debutul-anului-universitar-pe-ce-loc-este-romania-in-ue-la-educatia-tertiara-si-cat-de-mari-sunt-diferentele-regionale.html
