„Atentie, se inchid usile!” se auzea pentru prima oara in urmă cu patruzeci si doi de ani in subteranul bucurestean.
Se intampla in statia Semanatoarea iar garniturile circulau doar sase statii, pana la Timpuri Noi.
Desi sistemul subteran a fost proiectat in perioada conducerii lui Nicolae Ceausescu, la ordinele sale, ideea unui metrou în Bucuresti dateaza din secolul al XIX-lea.
In anul 1908, un tanar student, Dimitrie Leonida, isi alegea ca tema a diplomei sale de licenta proiectul constructiei unui metrou în Bucuresti. Primele tentative de a construi un metrou in Bucuresti datează din anii 1909 – 1910, în contextul negocierilor cu firma Siemens & Halske referitoare la concesionarea construirii liniilor de tramvai din oras.
Inginerii Dimitrie Leonida si Elie Radu, membri ai Consiliului Tehnic al Bucurestiului, propuneau construirea metroului, deoarece sumele cerute de firma germana pentru liniile de tramvai erau foarte mari si ar fi putut acoperi costurile metroului.
Cele doua Razboaie Mondiale si nivelul slab de dezvoltare urbana nu au fost favorabile, insa, pentru crearea unui tren subteran. Dupa ce proiectul a fost abandonat in anii ’30, in 1950 a fost creata societatea mixta SovRom Metrou, in parteneriat cu URSS. Doi ani mai tarziu, aceasta a fost desfiintata din cauza aspiratiilor sovietice – se dorea ca metroul sa fie construit la adancime, iar statiile sa joace si rolul de adaposturi antiatomice. Pe baza Notei de Cancelarie a Conducerii din 16 ianuarie 1975, privind „unele probleme legate de construtia metroului“, Consiliul de Stat al RSR a emis, in 3 februarie 1975, Decretul nr. 15, prin care se infiinta Intreprinderea Metroul București (IMB), care urma sa fie proiectant general, antreprenor general si beneficiar al investitiei. El proiecta, el executa, el receptiona.
Prima portiune a magistralei 1 urma sa uneasca doua mari platforme industriale, Timpuri Noisi Semanatoarea, traversand Splaiul Independentei. De-a lungul a opt kilometri au fost realizate sase statii, dupa cum urmeaza: Semanatoarea (astazi Petrache Poenaru), Grozavesti, Eroilor, Izvor, Piata Unirii si Timpuri Noi.Inca de la inceput, din 1975, ambitiile lui Ceausescu au fost clare: se dorea ca proiectul sa fie in intregime autohton, fara implicarea strainilor. In Budapesta, Varsovia, Praga si Sofia, sovieticii au contribuit la construirea metrourilor. Pentru Bucuresti era insa inacceptabil.
Cu toate directivele lui Ceausescu, primul metrou romanesc, produs la Intreprinderea de Vagoane Arad, a fost „copiat putin” dupa prima generatie a metrourilor din Viena.
Unul dintre fratii lui Nicolae Ceausescu, Marin, a condus Agentia Economica a Romaniei din Viena, reprezentand astfel o sursa de informare.
Inceputurile metroului au presupus implicarea unor experti in subteran – a minerilor din Valea Jiului, cat si a unor utilaje romanesti – scuturi semiautomate, produse la atelierele Faur. „S-au decapat vreo doi-trei metri de pamant de la suprafata, s-a turnat un planseu, s-a refacut strada si s-a construit tunelul in continuare pe dedesubt, incepand cu această caseta, fara ca santierul sa fie deschis multa vreme”. „Cand s-a terminat caseta, intre Izvor si Piata Unirii s-a montat o linie. Printr-un orificiu lăsat deschis, s-a introdus, unitatea prototip, formata din doua vagoane cuplate, incepand sa se faca probe.”
”Ritmul de constructie in aceasta prima etapa a fost de 2 km pe an, iar ulterior acesta s-a dublat si a fost mentinut pana la incheierea lucrarilor. Data de 16 noiembrie 1979 marcheaza inceperea exploatarii metroului din Bucuresti. In acea zi, din Depoul Ciurel pleca spre statia Semanatoarea primul tren de metrou care, de la peron, a primit primii calatori ai metroului. Pe parcursul celor 8,1 km, cat masura primul tronson al Magistralei I, erau sase statii – Semanatoarea, Grozavesti, Eroilor, Izvor, Piata Unirii, Timpuri Noi – plus un depou. Pana la data de 19 decembrie 1979, cand a fost oficial taiată panglica de inaugurare a „trenului galben fara cai”, acesta a circulat cu calalători, fiind singurul metrou din lume, care, in perioada de probe a functionat in acest mod”.
Pentru Ceausescu, metroul era o realizare mareata, ce simboliza un punct de interes pentru oficialii străini. Nici de Ziua Muncii, nici de Sărbătoarea Nationala (atunci, 23 august) metroul nu a putut fi dat spre exploatare. Cu toate acestea, el a intrat în functiune in preajma celui de-al XII-lea Congres al Partidului Comunist Roman. „L-am dat cu chiu, cu vai în 16 noiembrie, inaintea unui Congres care incepea pe 19 noiembrie. Veneau oaspeti de afara si trebuia sa se fuduleasca cu metroul”.
Ziua cea mare, 16 noiembrie 1979. Presa comunista nu a creat un mare eveniment in jurul intrarii in functiune a metroului. Pretul unui bilet era de 1 leu, iar intervalul de circulatie al noului mijloc de transport in comun era cuprins intre orele 05.00 si 23.30.
Marele absent al momentului a fost insusi Nicolae Ceausescu.
„Din motive de siguranta, el a venit la inaugurarea oficiala, in data de 19 decembrie. A taiat panglica doar dupa ce s-a convins ca n-a murit nimeni in metrou in perioada de functionare”.
In decembrie 1981, a fost pus in functiune cel de-al doilea tronson al metroului, cuprins intre Uzinele Timpuri Noi si Republica (9,2 km, 6 statii). Incepand din august 1983, trenurile de metrou au inceput sa circule si pe cel de-al treilea tronson de metrou în lungime de 8,2 km, cu patru statii, cuprins intre Eroilor si Industriilor (azi Preciziei). Prin acest ultim tronson, Magistrala I era terminata, astfel, ca s-a trecut la executarea liniei de legătura cu Gara de Nord, precum si a Magistralelor II si III de metrou.
In ianuarie 1986, primele doua tronsoane ale Magistralei II de metrou cuprinse intre Piata Unirii si Depoul IMGB (azi Berceni) erau puse in functiune (10,4 km, 7 statii). In octombrie, ultimele doua tronsoane ale Magistralei II cuprinse intre statiile Piata Unirii si Pipera, in lungime de 8,5 km, cu 5 statii erau date in exploatare. In august 1989, Magistrala III cuprinsa intre statiile Gara de Nord si Dristor 2 (7,8 km, 6 statii) era pusa in exploatare.
