16 august 1877 – La Gorni-Studen in Bulgaria, a avut loc întîlnirea dintre Prinţul Carol al României şi Marele Duce Nicolai a Rusiei, în urma căreia comanda trupelor aliate româno-ruse trece la Prinţul Carol al României.
Carol I al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său complet Karl Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, (n. 20 aprilie 1839, Sigmaringen – d. 10 octombrie 1914, Sinaia) a fost domnitorul, apoi regele României, care a condus Principatele Române și apoi România după abdicarea forțată de o lovitură de stat a lui Alexandru Ioan Cuza. Din 1867 a devenit membru de onoare al Academiei Române, iar între 1879 și 1914 a fost protector și președinte de onoare al aceleiași instituții. În cei 48 de ani ai domniei sale (cea mai lungă domnie din istoria statelor românești), Carol I a obținut independenta tarii, a redresat economia, a dotat România cu o serie de instituții specifice statului modern și a pus bazele unei dinastii. A construit în Sinaia castelul Peles care a rămas și acum una dintre cele mai vizitate atracții turistice ale țării. După razboiul de independenta din 1877-1878, România a câștigat Dobrogea (dar a pierdut sudul Basarabiei).. Tot regele Carol a dispus ridicarea primului pod peste Dunare, între Fetesti si Cernavoda, care să lege noua provincie Dobrogea de restul țării.
Asediul Plevnei a fost una dintre principalele bătălii ale Războiului Ruso-Turc din 1877–1878 şi meritul acestei victorii aparţine acţiunilor Armatei Române în frunte cu Regele Carol.
Osman Paşa, comandantul forţelor otomane asediate la Plevna, a organizat defensiva şi a respins doua asalturi ruseşti cauzînd multe pierderi trupelor ruse. În acest moment, ambele părţi erau aproximativ egale în termeni de numar de soldaţi (aproximativ 40.000 fiecare parte), iar armata rusă era demoralizată de cele două eşecuri. Rusia nu mai avea alte trupe la dispoziţie pe care să le trimită într-un nou asalt al Plevnei, aşa că armatele ţarului au asediat fortăreaţa şi au solicitat României să trimită întăriri. Comandantul trupelor ruse de pe frontul balcanic, marele duce Nicolai, a cerut cu insistenţă (prin telegrama din 19 iulie 1877) ajutorul aliatului sau român Carol al României.
În scurt timp, armata română mobilizată a trecut Dunarea pe la Zimnicea, a avansat pe culoarul eliberat de ruşi şi s-a alăturat asediului. La 16 august, la Gorni-Studen, grupul vestic de armate care asedia Plevna a trecut sub comanda principelui Carol I al Romaniei, secundat de generalul rus Pavel Dmitrievici Zotov şi de generalul român Alexandru Cernat.
Carol a decis să nu mai întreprindă niciun asalt, ci să asedieze oraşul, tăind căile de aprovizionare cu alimente şi muniţii. Armata româno-rusă a reuşit la începutul asediului să cucerească mai multe redute din jurul Plevnei, păstrînd pe termen lung doar reduta Griviţa. Asediul început în iulie 1877 s-a încheiat abia în luna decembrie a aceluiaşi an cînd Osman Paşa a încercat fără succes sa forţeze ruperea asediului în direcţia Opanez şi a fost rănit.
Pe 9 decembrie 1877, în timpul acestei încercări otomane de a ieşi din încercuire, aceştia au traversat noaptea răul Vit ieşind imediat la tranşele româno-ruse şi atacînd pe un front de 3,2 km. S-au dus lupte la baionetă dar turcii au fost în cele din urma împinşi înapoi în cetate, pierzînd 5000 de oameni şi cauzînd 2000 de victime forţelor româno-ruse. A doua zi, Osman s-a predat, lăsîndu-i garnizoana şi sabia colonelului român Mihail Cristodulo Cerchez acceptînd condiţiile de capitulare oferite de aceasta. El a fost tratat onorabil, dar mulţi dintre soldaţii săi au murit ca prizonieri marşăluind prin zăpadă. Cei mai grav răniţi au rămas în urmă în spitalele de campanie, dar mulţi au fost ucişi de bulgari.
În urma bătăliei de la Plevna, armatele ruse au putut avansa şi au atacat în forţă păsul Şipka, reuşind să învingă defensiva otomană şi să işi deschidă drumul spre Constantinopol.
