Românii se confruntă, începând de astăzi, cu un val de frig neobișnuit pentru începutul lunii aprilie. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe atenționări de vreme severă, inclusiv un Cod galben de vânt și o informare de instabilitate atmosferică, valabile în mare parte din țară. Vremea se răcește accentuat, iar nopțile și diminețile vor fi marcate de ger, brumă și îngheț la sol.
Cod galben de vânt și viscol la munte
Atenționarea Cod galben emisă de ANM este valabilă astăzi, 5 aprilie, între orele 13:00 și 23:00, și vizează Banatul, Crişana, Maramureş, Transilvania, Moldova, nord-estul Munteniei și zonele montane. Se anunță intensificări ale vântului, cu rafale între 50 și 70 km/h, iar la altitudini de peste 1.700 de metri, vântul poate atinge chiar 85 km/h, provocând viscol temporar.
Ploi, ninsori și vijelii în toată țara
În acest sfârșit de săptămână, vremea devine instabilă în toată țara. Sâmbătă sunt prognozate ploi, descărcări electrice, vijelii și izolat grindină, mai ales în jumătatea de nord a teritoriului. Din noaptea de sâmbătă spre duminică, ploii se vor transforma treptat în lapoviță și ninsoare, începând cu zona montană și extinzându-se apoi către zonele joase.
Se va depune strat de zăpadă, mai ales în:
- Zona montană și submontană – între 10 și 20 cm, în special în Carpații Orientali și Meridionali
- Sudul și estul Transilvaniei
- Vestul Moldovei
- Nordul Munteniei – unde se așteaptă un strat de 5 – 10 cm
Instabilitate și cantități mari de precipitații
Începând cu 5 aprilie, ora 10:00, și până pe 7 aprilie, ora 18:00, este în vigoare o informare meteorologică de instabilitate atmosferică. Se vor înregistra precipitații mixte, iar în unele zone se pot acumula între 10 și 20 l/mp, izolat chiar 30 – 40 l/mp.
Vântul va sufla cu putere în cea mai mare parte a țării, atingând frecvent viteze de 40 – 50 km/h.
Temperaturi negative și brumă, până la finalul săptămânii viitoare
Pe lângă precipitații și vânt, o altă provocare va fi răcirea accentuată a vremii. Temperaturile minime vor coborî în multe regiuni sub zero grade, ajungând la valori cuprinse între -7 și +2 grade Celsius. Se va produce brumă și local îngheț la sol, afectând culturile agricole și vegetația timpurie de primăvară.
Meteorologii avertizează că vremea se va menține deosebit de rece până la sfârșitul săptămânii viitoare, cu episoade repetate de precipitații mixte și intensificări ale vântului.
