Un val de frig de o severitate neobișnuită în Argentina, chiar și pentru iarna australă, a doborât recorduri de temperatură și a provocat moartea a cel puțin nouă persoane în întreaga țară în ultimele zece zile.

Valul de frig s-a intensificat de la începutul săptămânii, mercurul din termometre coborând până la -1,9 grade Celsius miercuri în zori la Buenos Aires, un record al ultimilor 34 de ani, potrivit Serviciului național de meteorologie.

În marile suburbii ale capitalei, la El Palomar (25 kilometri) s-au înregistrat -7,4 grade Celsius, un record al ultimilor 58 de ani și a doua cea mai scăzută temperatură din 1935.

Plaje de la Atlantic, precum Miramar (450 kilometri de Buenos Aires), au fost acoperite de zăpadă la începutul săptămânii, un fenomen fără precedent în ultimii 12 ani.

Cel mai rece oraș din Argentina în ultimele zile a fost Maquinchao, o mică localitate din Patagonia cu 3.000 de locuitori, situată la 1.400 de kilometri sud de Buenos Aires, unde temperaturile au variat de luni între -12 grade Celsius și -18 grade Celsius, departe însă de recordul de -35 grade Celsius înregistrat în 1991.

ONG-ul Proyecto 7, specializat în sprijinirea persoanelor fără adăpost, a anunțat că nouă persoane au murit din cauza frigului în întreaga țară în ultimele zece zile de la începutul iernii, un bilanț neconfirmat de autorități din lipsa unor date oficiale centralizate.

Organizația a menționat în special cazuri relatate de presa locală în ultimele zile: un sexagenar găsit mort luni în fața unui garaj din Mar del Plata (sud) sau un altul descoperit marți pe o bancă publică din Paraná (nord).

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Previous post Ce se întâmplă dacă „tragi pe nas” praf de pe Lună
Next post Regiunea din Grecia unde restaurantele au meniuri în limba română

Discover more from

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading