Probele scrise de la examenul național de Bacalaureat 2024, sesiunea de toamnă, încep luni, 19 august, cu examenul de limba și literatura română.
Subiectele de la limba română la sesiunea de toamnă de la BAC 2024, profil real, au fost postate în mediul online, transmite Ştirile Protv.
La real, subiectul III presupune redactarea unui eseu de minim 400 de cuvinte în care să prezinte particularitățile unui text poetic aparținând lui Mihai Eminescu sau George Bacovia.
Peste 33.600 de candidați s-au înscris la această sesiune de toamnă a Bacalaureatului 2024, dintre care peste 22.000 de candidați provin din promoția anului 2024, în timp ce peste 11.500 de candidați sunt din promoțiile anterioare, potrivit datelor furnizate de inspectoratele școlare județene. Este cel mai mic număr de candidați înscriși din promoțiile trecute și curentă din ultimii 20 de ani cel puțin. Anul trecut au fost 33.974 de candidați, în 2022 au fost 34.823, iar în anul 2004 – 33.724.
De asemenea, este și cel mai mic număr de candidați înscriși doar din promoția curentă din ultimii 20 de ani: peste 22.000, după cum transmite Ministerul Educației, care rotunjește numerele din comunicatul oficial. Sunt candidaţi care urmează să susţină toate probele sau, în funcţie de rezultatele obţinute în sesiunile anterioare, doar pe cele nepromovate.
Proba începe la ora 09:00 Accesul elevilor în sălile de examen va fi permis până la ora 8.30, iar proba începe la ora 09:00. În intervalul 8.30-9.00, candidaţii vor fi legitimaţi şi li se va explica modul de desfăşurare a probei.
Elevii trebuie să știe că: fiecare va primi o coală de hârtie, pe care îşi scrie numele, prenumele şi completează celelalte date de pe colţul ce urmează a fi lipit. se vor numerota toate paginile pe care elevul a scris, inclusiv acelea pe care sunt scrise doar câteva rânduri, partea nescrisă fiind barată de către asistenţi dacă unui elev i se face rău şi cere să iasă din sală ca să meargă la toaletă, va fi însoţit de unul dintre asistenţi, până la înapoierea în sala de examen, dar timpul alocat rezolvării subiectelor nu va fi prelungit. subiectele rezolvate pe ciornă sau pe foaia cu subiectele fotocopiate nu se iau în considerare.
Ce nu este permis în sala de examen
Toate sălile de examen sunt dotate cu camere de supraveghere video şi audio pentru a combate copierea. Elevii nu au voie să intre în sală cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări, cărţi, ciorne, rezumate, culegeri, luate de acasă ca să îi ajute la rezolvarea subiectelor. Nu au voie nici cu telefoane mobile şi nici cu orice instrument electronic de calcul, de stocare de informaţii sau de comunicare.
Calendar Bacalaureat 2024, sesiunea de toamnă 19 august – Limba şi literatura română – proba E.a) – proba scrisă, 20 august – Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă, 21 august – Proba la alegere a profilului şi specializării – proba E.d) – proba scrisă, 22 august – Limba şi literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă, 26 august – Afişarea primelor rezultate la probele scrise (până la ora 12.00), iar contestaţiile se pot depune în intervalul orar 12.00 – 18.00, în aceeaşi zi. 30 august – Afişarea rezultatelor finale Rata de succes la sesiunea din vară a examenului de bacalaureat 2024 a crescut cu 1,8% după soluționarea contestațiilor, potrivit Ministerului Educaţiei.
