In anul 335, crestinii au preluat imaginea ca semn al Invierii! Complexul de cult de la Tartaria este un izvor de cunoastere transmisa neintrerupt de peste 7000 de ani. Printre alte simboluri, a daruit omenirii „crucea cu raze, odor veselitor al Cuvantului”.
Cultura Tartaria s-a dezvoltat in mileniul V i.C. in arealul actualului judet Alba, de-a lungul malului stang al Muresului si a fost descoperita de cercetatorul clujean Nicolae Vlassa. Religia practicata este una solara, evidentiata de simboluri sacre care dainuie pana in prezent, atat in forma imagistica, dar si ca forme de ritual ramase in traditia folclorica romaneasca.
Ceea ce deranjeaza cel mai mult pe istoricii ”clasici” este stramutarea primei civilizatii din spatiul mesopotamian – asa cum se instituise la nivel international prin recunoasterea primordialitatii civilizatiei sumeriene – in spatiul carpato-danubiano-pontic.
Tablitele confectionate din lutul autohton, acoperite cu semne pictografice, gasite langa un schelet, devanseaza istoria cu peste un mileniu, fiind anterioare celor asemanatoare, descoperite la Djemer Nasr, Kis si Uruk, datate la 3300 i.C. Profesorul italian Marco Merlini, unul dintre cei mai renumiti arheologi contemporani ai Europei, a avansat ipoteza ca „Tartaria marcheaza o tranzitie de la un cult de tip matriarhal, al Mamei Primordiale, zeita a fecunditatii, la o alta forma de cult”.
Altarul Taurului Solar
Observatia profesorului Marco Merlini este foarte valoroasa si se poate dovedi printr-o comparatie cu alta descoperire extraordinara de pe teritoriul tarii noastre, aceea a sanctuarului numit de arheologi ”Casa cerbului” de la Parta, din manoasa lunca a Timisului, unde au inflorit asezari sedentare in aceeasi perioada, mileniul V i. C.
Interpretarile care s-au dat simbolurilor de pe placutele de la Tartaria sunt multiple, multi sugerand ca nu pot fi puse in corelare cu simbolurile sumeriene, care aveau sa apara o mie de ani mai tarziu
Sanctuarul, o constructie facuta din lut si nuiele, in care comunitatea isi venera zeitatea duala, era compartimentat in doua camere, cea a altarului si cea in care se aduceau ofrandele. In camera altarului se afla un soclu de forma paralelipipedica, lucrat din lut, pe care erau asezate doua statuete care faceau corp comun, dar aveau doua capete, unul de taur, iar celalalt un cap de femeie cu fata acoperita de o masca rituala. Aceasta alaturare dintre taur si femeie simboliza forta creatoare.
Era un cult al fecunditatii si fertilitatii, venerat in organizarile de tip matriarhal. Placuta dreptunghiulara de la Tartaria reprezinta un astfel de sanctuar, cu sala altarului care adaposteste zeitatea duala, in centru, precedata de camera in care avea loc ablutiunile (dreapta) si urmata de camera unde se aduceau ofrandele (stanga). Zeitatea duala din camera altarului de la Tartaria difera de cea de la Parta doar printr-un simbol: in dreapta capului taurin nu mai apare femeia cu masca ritualica, ci crucea cu raze !
Su.Re.Anu
Pana la ora actuala, la Tartaria apare cea mai veche reprezentare a acestui simbol, crucea cu raze. Interpretarile care s-au dat simbolurilor de pe placutele de la Tartaria sunt multiple, multi sugerand ca nu pot fi puse in corelare cu simbolurile sumeriene, care aveau sa apara o mie de ani mai tarziu. Numai ca in Sumerul mesopotamian au aparut ca scriere deja structurata! Conform scrierii sumeriene, pe placutele ritualice de la Tartaria apar zeul Su (pronuntie Saue), reprezentat de simbolul „H” – scarita – si zeul Anu, reprezentat de „crucea cu raze”.
Este pentru prima data in istorie cand apar ambele simboluri religioase. Casta preoteasca a perpetuat aceste simboluri, oriunde a ajuns in peregrinarile misionare. Si poate nu intamplator Tartaria se afla la poalele Muntilor Su.Re.Anu, trei ipostaze ale divinitatii solare primordiale, regasite in cultul de la Tartaria, in religia egipteana si in religia mesopotamiana.
Toate avand ca simbol crucea cu raze si ca animal devotat sarpele, simbol al energiei. Su sau Saue de la Tartaria este cel mai vechi si cel mai enigmatic zeu al timpurilor de inceput. Este reprezentat cu doua fete privind in directii opuse si a fost venerat, dupa cum s-a dovedit arheologic, pentru prima data pe aceste meleaguri, in sanctuarul de la Tartaria.
O mie de ani mai tarziu a fost preluat sau pur si simplu ”dus” cu vreun val migrator in Sumer, unde era zeitate secundara, numit Saue – grafic ”H”-, Usmu si Ara. El i-a cedat locul de zeitate suprema si simbolul (crucea cu raze) lui Anu, asa cum reiese dupa un cilindru neobabilonian aflat in Muzeul Britanic . In Egipt, apare mai tarziu ca Re si Ra, avand ca simbol initial crucea in cerc, apoi discul inaripat.
Crucea cu raze apare la noi si pe ceramica din Muntii Orastiei (vezi foto fragment de ceramica, din colectia cercetatorului Vasile Rudan), iar zeul cu doua capete apare pe monedele dacice.
Ion, fiul lui Saue
Virgiliu a lasat marturie ca un zeu cu doua capete ajunsese si pe meleagurile italiene, cand populatia autohtona traia in semisalbaticie. Tot de la Virgiliu stim ca il chema Ion (rebotezat de romani Yanus) si era fiul Soarelui facut cu o pamanteanca, fiica regelui Atenei. Deci un semizeu, fiu al lui Saue, care ii preluase insigna de zeu cu doua capete, dar si furca solara, „Y”. Misteriile cultului lui Sa se regasesc si azi in dansul solar al calusarilor.
Crucea cu raze mai apare si pe ceramica foarte veche si necercetata din Muntii Buzaului, iar in Argedava, cetatea lui Burebista, apare si in zilele noastre in cimitirul din Popesti-Novaci, pe cruci din secolul trecut .
