Rovinieta este o taxă care se percepe oricărui vehicul de transport persoane sau marfă, care utilizează rețeaua de drumuri naționale și autostrăzi din România. Taxa de drum, așa cum este ea cunoscută, a fost instituită pentru a strânge banii necesari pentru mentenanța drumurilor. De la 1 ianuarie 2025, au fost efectuate mai multe modificări pentru plătitorii de Rovinietă, în funcție de tipul de vehicul și perioada de valabilitate.

Anual, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) colectează peste 1,5 miliarde de lei din rovinietă. Banii vin din plata taxei de drum, aceste fonduri vărsându-se în conturile CNAIR de la zeci de milioane de roviniete achiziționate anual de șoferi. Oficial, Compania folosește acești bani pentru a menține drumurile într-o stare bună, dar și pentru a moderniza șoselele și a crește nivelul de siguranță.

Cât costă Rovinieta în 2025 în funcție de categoria de vehicul

Prețul rovinietei se calculează în funcție de vehiculul condus. Autoritățile au instituit opt categorii de preț în funcție de tipurile diferite de vehicule, de la mașinile mici și până la camioanele de mare tonaj.

  • Pentru Categoria A, aferentă autoturismelor, taxa de drum pentru o singură zi este de 2,5 euro (preț cu TVA inclus), în timp ce Rovinieta pe 12 luni costă 28 de euro (preț cu TVA inclus).
  • Pentru Categoria B, în care intră vehicule de transport marfă care au o masă maximă maximă autorizată mai mică sau egală cu 3,5 tone, Rovinieta pentru o singură zi costă 8,6 euro (preț cu TVA inclus), în timp ce tariful pe un an întreg este de 96 de euro (preț cu TVA inclus).
  • Pentru Categoria C, care include vehiculele de transport cu o masă maximă mai mare de 3,5 tone și mai mică sau egală cu 7,5 tone, Rovinieta pentru o zi costă 4 euro (preț cu TVA inclus), iar pentru 12 luni costul este de 320 de euro (preț cu TVA inclus).
  • Pentru Categoria D, în care se încadrează vehiculele de transport cu cel mult trei axe și cu o masă mai mare de 7,5 tone, dar mai mică de 12 tone, costul taxei de drum pentru o singură zi este de 7 euro (preț cu TVA inclus), respectiv de 560 de euro pentru un an întreg.
  • Pentru Categoria E, care include vehiculele de transport marfă cu o masă maximă admisă mai mare sau egală cu 12 tone și care au cel mult trei axe, Rovinieta pe o zi costă 9 euro (preț cu TVA inclus), iar pentru 12 luni costul este de 720 de euro (preț cu TVA inclus).
  • Pentru Categoria F, unde se încadrează vehicule de transport cu o masă maximă mai mare sau egală cu 12 tone și care au cel mult patru axei, Rovinieta pe o zi costă 11 euro (preț cu TVA inclus), iar pentru un an întreg tariful este de 1.210 euro (preț cu TVA inclus).
  • Pentru Categoria G, care adună vehiculele de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune (inclusiv șoferul), dar până la 23 de locuri pe scaune (inclusiv șoferul), tariful este de 4 euro pentru o zi, respectiv de 320 de euro pentru 12 luni.
  • Pentru Categoria H, unde se regăsesc vehiculele de transport persoane cu mai mult de 23 de locuri pe scaune (inclusiv șoferul), Rovinieta pe o zi costă 7 euro (preț cu TVA inclus), iar cea pe 12 luni costă 560 de euro (preț cu TVA inclus).

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Previous post 15 ianuarie – Ziua Culturii Naționale
Next post Fenomenul „freezing rain” acaparează România în ianuarie. Zonele în care va ploua cu gheață în următoarea perioadă

Discover more from

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading