Ambasadorul României în SUA Andrei Muraru anunţă marţi că România îndeplineşte formal toate condiţiile tehnice pentru a face parte din programul Visa Waiver.
”Sigur, aşteptăm o confirmare de la partenerii americani în perioada următoare, dar evaluarea noastră, bazându-ne pe numărul de aplicaţii pentru vize din acest an, precum şi pe trendul puternic descrescător din ultimii ani, este că Romania a coborât sub procentul de 3% al ratei de respingere”, afirmă Muraru, care apreciază că din prima parte a anului viitor, românii vor putea călători fără vize în Statele Unite.
Muraru a mulţumit preşedintelui Klaus Iohannis, ultimelor două guverne, instituţiilor publice, coordonatorului naţional pentru Visa Waiver, Parlamentului; zecilor de companii private care au sprijinit demersul , asociaţiei de afaceri româno-americane, instituţiilor media care au promovat campania publică pentru îndeplinirea condiţiilor în vederea includerii în program.
