Oana Roman și-a lansat, joi seară, gama de produse cosmetice ce-i poartă numele, un proiect special, de suflet, fiind totodată și un cadou făcut pentru ziua sa. Vedeta urmează să împlinească 49 de ani pe 13 aprilie, însă a sărbătorit în avans.
Oana Roman și-a îndeplinit cel mai mare vis!
Oana Roman și-a lansat, joi seară, o gamă de produse cosmetice cu doua zile înainte să sărbătorească împlinirea a 49 de ani, pe 13 aprilie, scrie Click.
Vedeta a organizat un eveniment grandios și a chemat la lansare, dar și la ziua de naștere celebrată în avans, la Hotel Athenee Palace, peste 100 de persoane: rude, prieteni buni și oameni din presă. Petre Roman a fost invitatul surpriză al serii, mai ales că și-a făcut apariția la finalul evenimentului. Fostul premier a venit să-și felicite fiica.
Isabela, fiica vedetei din fosta căsnicie cu Marius Elisei, a fost prezentă și ea pentru a-și susține mama. Copila, în vârstă de doar 10 ani, a avut o apariție elegantă, purtând o rochie neagră și cu o fundă albă în păr.
Oana și-ar fi dorit cu ardoare ca Mioara Roman să fie prezentă la această lansare.
„Mama și-a dat până în ultima zi a vieții ei cu cremă. Visul meu era să fac o cremă cu numele meu pe ea și ea să-și dea cu ea. Din păcate, acest lucru s-a întâmplat abia acum când ea nu mai e”, a spus Oana cu lacrimi în ochi.
