Marea Neagră a fost plină de mistere din cele mai vechi timpuri. Aici furtunile izbucnesc din senin, lupii de mare vorbesc despre un triunghi al Bermudelor, iar în adâncurile ei trăiesc peşti ciudaţi. Iata câteva mistere nedezlegate şi curiozităţi despre Marea Neagră.
În Marea Neagră se petrec anomalii similare cu cele care se petrec doar în Triunghiul Bermudelor. Comandantul de navă Valentin Stan, care a colindat aproape tot globul, îşi aminteşte că, atunci când trecea cu vaporul prin zona Tuzla-Caliacra, acul busolei se mişca necontrolat.
„Aici aşa se întâmplă de când e lumea şi pământul. Timonierul folosea girocompasul, care nu era influenţat de perturbaţiile magnetice“, spune el. Datorită noilor dispozitive de navigaţie, comandanţii ştiu să treacă de această zonă fără să se producă tragedii navale, însă la începutul anilor 1900, atunci când tehnica nu era avansată, în zonă s-au produs multe accidente navale. Vapoarele nu se mai puteau orienta din cauza faptului că busola nu mai funcţiona şi, nu de puţine ori, vasele eşuau sau se loveau de stânci.
Comandantul ne-a povestit că a traversat cele mai cumplite furtuni din Oceanul Indian şi din Mediterană, care ţineau şi câte trei zile, însă spune că Marea Neagră e cea mai periculoasă
Glicherie Caraivan, cercetător principal la Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Geologie Marină, spune că este vorba de un câmp magnetic produs de o falie (o ruptură apărută în scoarţa Pământului, ca urmare a mişcărilor tectonice verticale, care desparte două grupuri de straturi) în zona Şabla.
„La Şabla avem o falie în structura adâncă a globului, ce trece prin partea mediană a Câmpiei Române, iar câmpul electric şi cel magnetic sunt perturbate. Navigatorii percep astfel mişcări dezordonate ale acului magnetic“, arată cercetătorul
Pe Marea Neagră, furtunile apar din senin.
Comandantul navei Kaptan M, Gheorghe Cioc, ne-a povestit că a traversat cele mai cumplite furtuni din Oceanul Indian şi din Mediterană, care ţineau şi câte trei zile, însă spune că Marea Neagră e cea mai periculoasă.
„Aici, furtuna apare din senin. Pleci în cursă pe o mare lină şi deodată se încreţeşte apa şi apare furtuna”, povesteşte omul mării.
Pescarii şi marinarii cu vechime spun că orice obiect metalic scufundat în apele Mării Negre la peste 100 – 150 de metri devine negru. De unde acest lucru? Specialiştii de la Institutul de Cercetare şi Dezvoltare Marină „Grigore Antipa“ spun că la adâncimi de peste 200 de metri, în Marea Neagră nu mai există oxigen, ci doar hidrogen sulfurat, un gaz dizolvat în apele Mării Negre, care formează săruri metalice de culoare neagră, cum ar fi sulfura de plumb, sulfura de fier. După această adâncime, nu există viaţă. Singurele microorganisme care se dezvoltă într-un mediu fără oxigen sunt doar bacteriile. Mai rar, Marea Neagră se colorează în diferite nuanţe, de la albastru închis spre bleumarin, trecând prin azuriu si turcoaz, până la lila deschis, în funcţie de cantitatea de sedimente pe care le varsă Dunărea în mare, de substratul mării, de microalgele ce trăiesc şi se dezvoltă în apa mării, de felul în care razele soarelui se oglindesc pe luciul apei.
