Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, sâmbătă, un mesaj cu prilejul Sărbătorilor Pascale celebrate de creştinii romano-catolici, reformaţi, unitarieni şi evanghelici.

“Cu prilejul Sărbătorii Învierii Domnului, le transmit credincioşilor romano-catolici, reformaţi, unitarieni şi evanghelici din România cele mai calde urări de pace, sănătate şi bucurie. Sărbătoarea Învierii ne aduce împreună într-o comuniune a iertării şi a renaşterii. În mijlocul tuturor provocărilor şi al încercărilor prin care trecem, Paştele ne oferă prilejul să fim împreună cu cei dragi şi ne aminteşte că suntem însoţiţi mereu de iubirea şi puterea divină. În acest spirit de solidaritate şi compasiune, să ne îndreptăm gândurile şi rugăciunile către cei în suferinţă, oferindu-le lumina speranţei şi mângâierea credinţei. Nu trebuie să uităm niciun moment că puterea noastră cea mai mare rezidă în capacitatea extraordinară de a ne îngriji unii de alţii şi de a le fi alături celor aflaţi în nevoie. Vă urez tuturor un Paşte binecuvântat, în pace şi armonie!”, afirmă şeful statului în mesaj, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

Credincioşii romano-catolici şi protestanţi sărbătoresc duminică Paştele.

În acest an, Paştele Catolic este sărbătorit pe 31 martie, iar Paştele Ortodox pe 5 mai.

Arhiepiscopul-Mitropolit romano-catolic de Bucureşti, Aurel Percă, afirmă, în Scrisoarea pastorală pentru Solemnitatea Învierii Domnului, că, din păcate, cântarea de bucurie pascală proclamată de Biserică contrastează cu strigătele care provin din atâtea situaţii dureroase, tot mai frecvente în lume şi aproape de noi, precum războaiele, nedreptatea, inegalitatea şi sărăcia.

“Învierea lui Cristos nu este rodul unor speculaţii sau al unei experienţe mistice, ci este un eveniment, un fapt care transcende cu siguranţă istoria, dar care are loc într-un moment precis al istoriei, lăsând asupra ei o amprentă de neşters. Este un semn care continuă să marcheze Biserica, pentru a o conduce prin istorie. (…) Din păcate, însă, cântarea de bucurie, Aleluia pascală pe care Biserica o proclamă astăzi, contrastează încă cu lamentaţiile şi strigătele care provin din atâtea situaţii dureroase care devin tot mai frecvente în lume şi aproape de noi: războaiele, violenţa, corupţia, nedreptatea, nesiguranţa, inegalitatea, marginalizarea şi sărăcia”, a subliniat Mitropolitul, în Scrisoarea pastorală postată pe site-ul Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Previous post 30 martie 1856 – S-a încheiat Tratatul de pace de la Paris
Next post Dana Budeanu, confesiuni despre etnia sa. ,,Din întâmplare sunt…

Discover more from

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading