Ulterior Carol al II–lea s–a stabilit în Franța, sub numele de Carol Caraiman.
Declar prin aceasta că renunț irevocabil la toate drepturile, titlurile și prerogativele de care, în virtutea Constituției și a Statutului Familiei Regale, m-am bucurat până astăzi. Ca principe al României și ca membru al Familiei Regale. Renunț, totodată, la drepturile ce mi-ar reveni prin legile țării asupra fiului meu și averii sale. Mai declar că nu voi avea nicio pretenție asupra drepturilor la care am renunțat de bunăvoie și din proprie inițiativă și mă angajez, pentru binele tuturor, să nu mă întorc în țară timp de zece ani, iar după expirarea acestui termen să nu mă mai întorc fără autorizația Suveranului. Milano 28 decembrie 1925.
Întrucât principele a refuzat să se întoarcă, Regele Ferdinand, fiind bolnav, a conștientizat că era momentul să ia o hotărâre. A convocat la sfârșitul anului 1925, la Sinaia Consiliul de Coroană pentru a cere decăderea din drepturile de moștenitor a prințului și declararea lui Mihai, fiul lui Carol și nepotul lui Ferdinand, ca viitor Rege al României, iar până la majoratul acestuia să existe o Regență formată din trei persoane.
Cei care au fost pentru dezmoștenirea lui Carol au fost: Brătianu, Știbey, Averescu. Iar Iorga și Argetoianu au fost pentru continuarea negocierilor cu Carol, Maniu și Mihalache cer moderație. Consiliul de Coroană accepta dorința Regelui Ferdinand, care renunță la sentimentele sale paterne față de Carol, spre binele tării și aprobă renunțarea la tron a propriului fiu. Dezamăgirea resimțită de Rege a fost puternică și îi va accelera evoluția bolii. Prințul Carol, sub numele de Carol Caraiman, a trăit o vreme în Italia, apoi în Anglia.
Carol al II-lea al României (n. 15 octombrie 1893, Sinaia, Muntenia, România – d. 4 aprilie 1953, Estoril, Districtul Lisabona, Portugalia) a fost regele României între 8 iunie 1930 și 6 septembrie 1940. Carol a fost primul născut al regelui Ferdinand I al României și al soției sale, regina Maria, dobândind prin naștere titlul de Principe de Hohenzollern-Sigmaringen (transformat mai târziu de Ferdinand în Principe al României). După accederea la tron a părinților săi a devenit Principele moștenitor Carol al României. S-a remarcat, în timpul Primului Război Mondial, prin dezertarea din armată și căsătoria ilegală cu Ioana Lambrino, ceea ce a avut drept urmare două renunțări la tron, neacceptate de tatăl său. După dizolvarea acestui mariaj, a făcut o lungă călătorie în jurul lumii, la capătul căreia a cunoscut-o pe principesa Elena a Greciei, cu care s-a căsătorit în martie 1921, cuplul având un copil, pe principele Mihai. Carol și-a părăsit familia și a rămas în străinătate în decembrie 1925, renunțând din nou la tron și trăind în Franța cu Elena Lupescu, sub numele de Carol Caraiman. Mihai a moștenit tronul, în urma decesului Regelui Ferdinand I, în 1927.
În contextul politic creat de moartea regelui Ferdinand și cea a lui Ion I.C. Brătianu, cât și de lipsa de fermitate a regenței conduse de principele Nicolae, Carol s-a întors, în 1930, în România, detronându-și propriul fiu. Domnia lui a fost marcată la început de efectele marii crize economice și financiare. Carol a fragilizat sistemul de partide, numind adesea la guvernare facțiuni minoritare ale partidelor istorice și cochetând cu idea unor guverne de concentrație națională, precum guvernul Iorga-Argetoianu. De asemenea, a permis formarea unei camarile corupte în jurul său, sub patronajul Elenei Lupescu. Către sfârșitul anilor ’30, situația politică internă s-a deteriorat sub influența situației internaționale și a acțiunilor regelui, în 1938 fiind instaurată dictatura regală (prin înlăturarea constituției din 1923 și desființarea partidelor politice, înlocuite cu un partid unic, Frontul Renașterii Naționale, patronat de rege).
Anul 1940 a consemnat fărâmițarea României Mari ca urmare a pactului dintre Germania și URSS, situație care a avut efecte dezastruoase asupra reputației monarhului român. Reorientarea politicii externe a României către Germania nazistă nu a putut salva regimul lui Carol, care a fost obligat să abdice de către generalul Ion Antonescu, proaspăt numit de el prim-ministru. I-a fost permisă părăsirea țării cu un tren special încărcat cu averi, nelipsind mult să fie asasinat de către legionari, care au tras asupra trenului. După cel de-al Doilea Război Mondial, fostul rege a dorit să se întoarcă la cârma țării și să-și detroneze din nou fiul, însă a fost oprit de Aliații vestici. S-a căsătorit, în cele din urmă, cu Elena Lupescu și a murit în exil.
Dotat cu o inteligență extraordinară și pasionat de cultură, al cărei patronaj rămâne una din realizările sale majore, reputația lui Carol este pătată de viața sa privată, care a interferat cu administrarea treburilor de stat, și de măsurile brutale luate împotriva Gărzii de Fier. Carol rămâne o personalitate controversată. De altfel, regele Mihai nu a mai reluat vreodată legătura cu el. Nici la ceremonia de înhumare a rămășițelor lui Carol al II-lea, la Mănăstirea Curtea de Argeș din 2003, regele Mihai nu s-a prezentat31 decembrie 1925 – În România, Consiliul de Coroană a ratificat renunțarea prințului Carol al II–lea la succesiunea tronului în favoarea fiului său, Mihai. Carol al II–lea s–a stabilit în Franța, sub numele de Carol Caraiman.
