Pe 9 octombrie, retailerul olandez Action va inaugura al doilea și al treilea magazin din țară în orașele Oradea, în cadrul Oradea Shopping City, și Arad, în Agora Mall, conform unui comunicat al companiei.
Boyko Tchakarov, directorul general al Action România, a dezvăluit că primul magazin deschis în România, cel de la Pitești, a fost foarte bine primit în acest oraș, aspect important în ecuația deschiderii unor noi unități comerciale pe teritoriul țării noastre.
„Suntem foarte bucuroși să deschidem al doilea și al treilea magazin în România, în Oradea și Arad, la doar două săptămâni după lansarea primului magazin din Pitești. Clienții ne-au primit cu căldură în Pitești, iar acum suntem fericiți că putem aduce formula Action mai aproape de mai mulți români.
Succesul nostru se bazează pe formula noastră puternică și pe angajamentul și implicarea echipelor noastre, de care suntem foarte mândri. Vreau să mulțumesc tuturor celor care au contribuit la această realizare: clienților noștri, colegilor, furnizorilor și tuturor celor care ne-au susținut”, a afirmat Tchakarov, potrivit bugetul.ro
Lansat în 1993, cu un singur magazin în orașul olandez Enkhuizen, lanțul de retail Action operează în prezent peste 3.000 de unități în 14 țări europene. Potrivit companiei, aproximativ 20,2 milioane de clienți trec, săptămânal, pragul magazinelor.
