Transilvania este, fără îndoială, prima dintre cele mai renumite destinații turistice din România. Această regiune geografică este situată în interiorul arcului carpatic românesc, fapt ce-i conferă nu doar protecție, ci și peisaje de vis.

Asociată adesea cu “tărâmul vampirilor”, grație romanului Dracula, publicat de Bram Stoker în anul 1897, Transilvania este mult mai mult de atât. Satele medievale, bisericile fortificate, castelele și cetățile bine conservate, peisajele ireal de frumoase construiesc un patrimoniul natural și cultural fără egal în România.

Toate acestea au atras atenția Regelui Charles al III-lea al Marii Britanii, care a cumpărat și restaurat un domeniu în Valea Zălanului, acolo unde încearcă să ajungă cât poate de des. Însuși regele este unul dintre principalii promotori ai acestei destinații turistice.

Ce să vizitezi dacă ajungi în Transilvania? Ei bine, principalele zone de interes sunt:

  • zona nordică a Munților Făgăraș, cei mai înalți munți din România (2544 m);
  • Sibiul și Mărginimea Sibiului, un oraș medieval superb și satele idilice din jurul său, așezate la poalele Munților Cindrel;
  • Munții Trascăului și zona Rimetea – Coltesti, poate cea mai spectaculoasă și bine conservată arhitectură rurală din România;
  • Munții Apuseni – un Parc Natural cu peșteri unice în lume, cascade și peisaje spectaculoase, cătune izolate și tradiții excelent conservate;
  • Harghita și Covasna – două județe superbe, cunoscute și sub numele de Ținutul Secuiesc, locuite preponderent de maghiari;
  • Parcul Natural Munții Rodnei și Lacul Colibița, denumit și “Marea de la Munte”;
  • zona Bran – Brașov, o destinație turistică ideală pentru iubitorii de munte, care pe lângă peisajele foarte spectaculoase are o mulțime de atracții și obiective turistice.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Previous post Cele mai frumoase deșerturi din lume
Next post Rusia a finanțat cu 69 de milioane de euro o vastă campanie de propagandă în România și Bulgaria

Discover more from

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading