In urmă cu 13 ani, mai precis pe 25 ianuarie 2011 egiptenii s-au revoltat împotriva preşedintelui Hosni Moubarak care se afla la putere de 30 de ani. Sub presiune populară acesta a fost apoi obligat să demisioneze pe 11 februarie. Aniversarea acestui moment revoluţionar are loc însă, în Egipt, pe fondul unor mari decepţii.
Egiptenii s-au revoltat preluînd de fapt ştafeta revoluţionară de la tunisieni. În prezent, însă, în ambele ţări se vorbeşte despre un eşec al acestei primăveri arabe. Iar în Egipt mai mult decît în Tunisia pentru că în prezent puterea de la Cairo este mai represivă decît pe vremea lui Moubarak. „Pîine, libertate, demnitate!” strigau atunci manifestanţii pe străzile oraşului Cairo şi mai ales în Piaţa Tahrir devenită epicentrul mişcării contestatare şi simbol al unui început de eră.
Revoluția a început cu o serie de demonstrații de stradă, proteste și acte de nesupunere civilă la 25 ianuarie 2011, zi aleasă de organizatorii Mișcării 6 Aprilie pentru a coincide cu Ziua Națională a Poliției. Protestele erau obișnuite în anii precedenți, dar manifestațiile din 2011 au fost cele mai mari în Egipt din 1977, de la Revolta pâinii, și fără precedent ca amploare, atrăgând participanți din diverse pături sociale și confesionale ale societății. Mohamed el-Baradei, cel mai cunoscut reprezentant al opoziției egiptene, i-a cerut președintelui Hosni Mubarak să demisioneze cât mai repede, pentru binele Egiptului. Numărul persoanelor ucise în timpul protestelor din Egipt se ridică la 18, dintre care 13 oameni au murit la Suez și cinci la Cairo, aproape 20 de persoane au fost rănite în protestele din Suez, în timp ce în întreaga țară numărul răniților a depășit 900.
Odată cu căderea serii, mai mulți oficiali guvernamentali și oameni de afaceri au fugit din Egipt la bordul unor avioane particulare. Președintele Mubarak nu și-a făcut nicio apariție publică de marți, când au început revoltele. Vineri se anunțase că va ține un discurs la televiziune, eveniment care nu a mai avut loc.
Mubarak și-a dat demisia în ziua de 11 februarie 2011. După demisia sa, autoritățile egiptene au avut consfătuiri în vederea formării unui guvern de tranziție.
Economia Egiptului a pierdut până cel puțin 3,1 miliarde de dolari în urma crizei politice.
Banca Crédit Agricole face o primă evaluare a problemelor economice provocate de proteste și raportul instituției arată că pierderile se cifrează la 310 milioane de dolari pe zi. Banca a revizuit în jos prognoza pentru Egipt în 2011 in privința creșterii PIB-ului, la 3,7%, de la 5,3%, cât fusese inițial. Analiștii financiari anticipează o devalorizare de 20% a lirei egiptene.
Orice guvern care va veni după aceasta criză va avea de înfruntat provocări majore în reconstrucția imaginii țării și în lupta cu probleme fundamentale ale economiei, care fi agravate de revolta populară. Peste 40% dintre cei 80 de milioane de locuitori trăiesc la limita subzistenței, cu un venit de doar 2 dolari pe zi, potrivit Băncii Mondiale.
Alternativele posibile pentru un nou președinte au fost:
Mohamed El Baradei, scris și ElBaradei (n. 17 iunie 1942 la Cairo, Egipt) este un politician egiptean, a fost între anii 1997 – 2009, director general la Agenția Internațională pentru Energie Atomică (IAEO), laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 2005 și fost vicepreședinte al Egiptului între 14 iulie – 14 august 2013.
Frăția Musulmană prin dr. Mohammed Badie.
Frăția Musulmană (Al-Ikhwān, „Frăția”) este o mișcare transnațională islamistă înființată în 1928 în Egipt de către Hassan al-Banna (1906 – 1949) și de 6 angajați ai Societății Canalului de Suez din Ismailia, Egipt, ca reacție față de imperialismul britanic din Egipt și căderea Imperiului Otoman. Este cea mai veche și cea mai mare organizație politică musulmană din lume. Scopul declarat al organizației este „introducerea legii lui Allah în țară”. Crezul mișcării este: „Allah este adevărul nostru suprem, Profetul este conducătorul nostru, Coranul este legea noastră, lupta este drumul nostru.” Organizația este recunoscută ca organizație teroristă de guvernul Egiptului și Federației Ruse. La 26 decembrie 2013, Frăția Musulmană, care s-a aflat la conducerea Egiptului după înlăturarea de la putere a lui Hosni Mubarak, a fost declarată organizație teroristă, de către noul Guvern.
Piaţa unde au început demonstratiile, piață în mijlocul căreia se află un obelisc vechi de 3500 de ani adus din Delta Nilului, a fost renovată şi regimul instaurat de preşedintele Al-Sissi face tot posibilul ca amintirea revoltei să fie ştearsă. Au dispărut şi inscripţiile revoluţionare, iar un elan popular în favoarea libertăţii de genul celui care s-a produs în urmă cu zece ani este de neconceput în prezent. Al-Sissi a declarat de altfel că nu va permite niciodată să apară din nou o mişcare precum cea din 2011, motiv pentru care despre această revoluţie nu se mai aminteşte nimic, nici în manuale, nici la televiziune, nici în presă…
În urma unei modificări a Constituţiei Al-Sissi poate rămîne la putere pînă în 2034. Ambiţiile sale se înscriu deci într-o perspectivă largă. El a lansat cîteva şantiere efectiv faraonice, printre care construirea unei noi capitale dat fiind că oraşul Cairo a devenit un coşmar pentru cei 20 de milioane de locuitori. Un coşmar pentru putere este şi creşterea demografică galopantă: Egiptul numără în prezent o sută de milioane de locuitori iar în 2050 va avea peste 160 de milioane. Al-Sissi şi militarii aflaţi la putere, armata fiind primul actor economic al ţării, au reuşit pînă acum să ofere de lucru egiptenilor.
În ciuda epidemiei şi a prăbuşirii industriei turismului, arată experţii, Egiptul şi-a salvat anul trecut economia. Problemele cu care se confruntă însă Egiptul rămîn ca şi şantierele sale: gigatice.
