România, promovată timp de patru săptămâni în centrul Sevillei

0
romania sevillia

Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) derulează, în perioada 5 octombrie – 1 noiembrie 2026, campania outdoor „Rumanía inspira”, dedicată promovării destinației turistice România pe piața spaniolă. Un tramvai, colantat integral cu imagini reprezentative pentru România, va circula în zona centrală a orașului Sevilla, pe traseul Metrocentro.

Conceptul vizual al campaniei este construit în jurul a opt obiective și peisaje reprezentative pentru turismul din România: Sarmizegetusa Regia, Masa Tăcerii, porți tradiționale din Bucovina, satul Biertan, Delta Dunării, Creasta Cocoșului din Maramureș, Castelul Peleș și Transfăgărășanul. Imaginile afișate pe tramvai includ logo-ul turistic național și un cod QR, care permite accesarea broșurii de promovare a destinației în limba spaniolă.

Tramvaiul va circula prin zona centrală a Sevillei, pe ruta Metrocentro, care include Plaza Nueva, Avenida de la Constitución, Puerta de Jerez și bulevardul San Fernando. Ruta trece prin apropierea unor obiective turistice precum Catedrala din Sevilla, Arhivele Indiilor și Palatul Alcázar, precum și a unor zone comerciale, universitare și culturale intens circulate.

„Este nevoie să fim prezenți pe piețele externe. Nu este suficient să avem locuri frumoase. Trebuie să le facem cunoscute și să le dăm turiștilor motive să vină, să stea mai mult și să descopere România. Campania din Sevilla este parte dintr-un efort mai larg de a fi prezenți acolo unde se aleg destinațiile. Pentru ca acest efort să aibă continuitate și să dea rezultate, avem nevoie și de instrumente de politică publică pentru incoming: de la reluarea primei acordate agențiilor care aduc turiști în țară până la înființarea OMD-ului național”, a declarat Irineu Darău, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului.

Potrivit datelor furnizate de Promedios, lider de piață pe segmentul publicității de tranzit și deținătorul exclusiv al spațiilor publicitare pe transportul public din Sevilia, 91% dintre locuitorii acestui oraș se deplasează pe jos și petrec, în medie, între 1 și 4 ore pe zi în spațiul public. Tot potrivit acestor date, 82% dintre locuitori declară că au observat și reținut publicitatea de pe mijloacele de transport public. Pentru o campanie de patru săptămâni, colantarea integrală a unui tramvai este estimată să genereze aproximativ 71,7 milioane de expuneri publicitare, în rândul populației cu vârsta de peste 16 ani.

Spania se află pe locul 8 în topul țărilor emițătoare de turiști pentru România și reprezintă o piață prioritară pentru promovarea destinației turistice românești.

În această toamnă, promovarea României pe piața spaniolă va continua și la târgul internațional de turism IBTM Barcelona – Incentives, Business Travel & Meetings, unde MEDAT va participa cu stand național, alături de 20 de operatori economici și alte 8 asociații și federații profesionale, organizații de management al destinației și reprezentanți ai autorităților publice locale.

„Rumanía inspira” este a doua campanie de promovare turistică a României organizată în Sevilla. În 2022, România a fost promovată în spațiul urban al orașului prin 12 panouri stradale cu imagini de promovare și cinci panouri digitale cu materiale video, în cadrul unei acțiuni derulate împreună cu Consulatul General al României la Sevilla, cu sprijinul Primăriei Municipiului București și al Primăriei din Sevilla.

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *