AnimaWings și-a cerut insolvența. Mesajul OFICIAL al companiei
AnimaWings a transmis, miercuri seara, un comunicat de presă prin care își anunță cererea de insolvență și le transmite clienților ce pot face în situația în care zborul lor a fost anulat.
Redăm mai jos comunicatul companiei
AnimaWings traversează în această perioadă un proces de reorganizare judiciară, inițiat de companie pentru protejarea continuității activității și stabilizarea operațiunilor.
Decizia vine în principal în urma problemelor tehnice repetate care au afectat disponibilitatea flotei și au generat efecte succesive asupra activității operaționale, comerciale și financiare. Acestora li s-au adăugat presiunile contextului economic general și creșterea costurilor de operare. AnimaWings își continuă activitatea și operațiunile de zbor. În următoarele zile, programul de zbor va fi adaptat capacității operaționale disponibile. Echipele noastre lucrează permanent pentru a opera cât mai multe dintre zborurile planificate și pentru a reduce impactul asupra pasagerilor.
INFORMAŢII IMPORTANTE PENTRU PASAGERI
Verifică statusul zborului tău
Dacă urmează să călătorești cu AnimaWings, te rugăm să verifici statusul actualizat al zborului înainte de deplasarea către aeroport direct în secţiunea REZERVAREA MEA.
De asemenea, te rugăm să verifici adresa de e-mail și numărul de telefon asociate rezervării. Orice modificare confirmată a zborului va fi comunicată pasagerilor afectați prin datele de contact disponibile în rezervare.
Dacă zborul tău este confirmat
Dacă nu ai primit o notificare privind modificarea sau anularea zborului și acesta figurează ca fiind operațional, te rugăm să urmezi informațiile actualizate disponibile în rezervarea ta și să te prezinți la aeroport conform programului comunicat.
Dacă zborul tău este anulat sau modificat
Pasagerii afectați vor fi informați direct, prin notificare via email.
În funcție de situația fiecărei rezervări și de opțiunile disponibile, vei putea beneficia de:
- rambursarea biletului pentru zborul care nu mai poate fi efectuat;
- reprogramare sau soluții alternative de călătorie, acolo unde acestea sunt disponibile;
- asistență din partea echipei AnimaWings pentru gestionarea rezervării.
Nu este necesar să contactezi Customer Support dacă zborul tău este programat pentru o dată ulterioară și nu ai primit o notificare de modificare.
În această perioadă, solicitările sunt prioritizate în funcție de data călătoriei, astfel încât pasagerii cu plecări în perioada imediat următoare să poată primi asistență cu prioritate.
Toate solicitările vor fi procesate. Te rugăm să eviți transmiterea aceleiași solicitări prin mai multe canale, deoarece acest lucru poate crește suplimentar timpul de procesare. TRIMITE O SOLICITARE
Vă recomand: