Intermediere financiară redusă, dar firme îndatorate

0
Cosmin Marinescu

România are cel mai scăzut nivel al intermedierii financiare din Uniunea Europeană, în timp ce firmele românești sunt printre cele mai îndatorate. Înțelegerea acestui paradox este esențială în evaluarea finanțării companiilor. Dezvoltarea economiei României pe baze solide înseamnă direcții concrete și eficiente de susținere a canalelor de finanțare, ceea ce face imperativă creșterea intermedierii financiare. Fără consolidarea acestui canal, potențialul economiei rămâne insuficient valorificat.

Cosmin Marinescu, viceguvernatorul BNR a analizat situația intermedierii financiare în volumul „Sustenabilitatea financiară – De la deficite la convergență nominală”, publicat recent în cadrul proiectului Economic@BNR, volum care va fi lansat în curând, prin dezbateri publice organizate de către BNR. Capitolul VII, dedicat situației sistemului financiar-bancar din România, evidențiază transformarea și dezvoltarea infrastructurii noastre financiare în ultimele două decenii, precum și rolul său în economie, din perspectivă regională și europeană.

Intermedierea financiară reprezintă capacitatea sistemului financiar de a mobiliza economisirile și de a le drena către consum și investiții. Acest proces este esențial pentru dezvoltarea pe termen lung a unei economii, băncile fiind actorii financiari consacrați care facilitează alocarea resurselor financiare în cadrul economiei.

Dezvoltarea sistemului financiar este o condiție esențială a dezvoltării economice, dar nu și suficientă. Creșterea sustenabilă a intermedierii financiare înseamnă ca oferta de finanțare să fie cât mai bine adaptată nevoilor economiei, iar cererea să fie eligibilă: firme cu grad adecvat de capitalizare, proiecte viabile, guvernanță corporativă și disciplină financiară. În această privință, educația financiară contribuie substanțial la înțelegerea corectă a beneficiilor, riscurilor și costurilor creditării.

Gradul de intermediere financiară poate fi evaluat prin indicatori care surprind atât amploarea creditării economiei, cât și dimensiunea sectorului bancar. Unul dintre cei mai utilizați indicatori de intermediere financiară este ponderea în PIB a creditului neguvernamental. Nivelul de 40% din PIB înregistrat de România este semnificativ sub media europeană de 106% din PIB.

Continuarea pe cosmin-marinescu.ro.

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *